Teritoriul de peste Nistru ar trebui cedat Ucrainei (prin intermediul unui tratat de recunoaștere reciprocă a granițelor), dar cu păstrarea obiectivelor economice în proprietatea Moldovei.
Nu va fi ușor de făcut așa ceva, dar alternativa este menținerea la infinit a stării de fapt actuale.
2 comments

„încet”
domol?