> *Expoziția a fost inaugurată la data de 21 septembrie 1921, în Parcul Carol, și a avut menirea de a reprezenta începutul construcției și organizării României Mari în sectorul industrial.*
>
> *Organizată în timpul guvernului Alexandru Averescu, la o distanță de trei ani după încheierea Primului Război Mondial și de la desăvârșirea unității naționale, Expoziția Industrială a însemnat un moment de referință în istoria Regatului României. După anul 1918, România a devenit a zecea dintre țările Europei ca suprafață și a opta ca populație, aflându-se în plin proces de consolidare și afirmare.*
>
> *Din suprafața totală de expunere, **5.870 m²** reprezentau suprafața a **17** pavilioane industriale particulare, restul fiind ocupat de pavilioanele oficiale. Aranjarea expoziției-târg s-a făcut pe provincii și orașe; pe fabrici; pe specialități; după felul cum industriile erau finanțate de institute bancare. Au participat **791** de firme, dintre care, în afară de industria casnică și participarea străină (foarte redusă), 630 erau firme românești[9]. Cele mai numeroase firme participante au aparținut industriei alimentare, urmată de industria textilă, industria pielăriei, a metalurgiei și altele. Expoziția a fost văzută, pe durata unei luni, de aproape **250.000** de vizitatori, dintre care **30.000** sosiți din provincie.*
>
> *Expozanții puteau face reclamă numai în interiorul standului lor. Nu se puteau vinde decât obiecte fabricate integral de firma expozantă și anume cu prețul de cost (plus câștigul) marcat cu 10% în folosul expoziției și cu 20% în folosul vânzătorului. Expoziția și Târgul au avut și „un pavilion al informațiilor din străinătate”, în care firme străine au expus alături de articole ale industriei proprii și material publicitar – reclame, cataloage. Astfel, erau încurajate contactele economice, încheierea de tranzacții și integrarea în economia europeană.*
>
>
> *[Expoziția](https://expo1921.mnir.ro/images/hartaexpozitiei.jpg) din Parcul Carol era legată cu gara Filaret prin linie ferată specială pentru a facilita transportul mărfurilor la expoziție cât și a celor tranzacționate, 40 de vagoane C.F.R. folosindu-se exclusiv pentru industriași. Pentru vizitatorii avizați – producători sau comercianți – dar și pentru publicul larg din provincie, s-a acordat 75% reducere la Căile Ferate Române, înființându-se special cu această ocazie un Birou de informațiuni, la Gara de Nord.*
10 comments

=
Mai multe fotografii şi informaţii, la [sursă](https://expo1921.mnir.ro/ro/).
Tare ca au reusit pe atunci sa construiasca o replica a castelului lui Vlad Tepes si ca exista deja fabrica de dulciuri Kandia.
Erau ceva evrei in Romania la vremea aia. Am citit vreo 3 standuri care aveau nume evreiesti….
De ce atât de multe firme din Timișoara și Lugoj?
Moscheea a fost reconstruită lângă Metroul Erorii Revoluției de astăzi https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Moscheea_Carol-Hunchiar
Fotografia 4: vad dar nu inteleg, nu pot sa cred. Romanii faceau structuri de lemn lamelar curbat la 1920???
Ce postare misto, ma tot uit pe pozele alea de o jumatate de ora! Superbe!
Am avansat din analfabeti in analfabeti functionali, progres 🙂
Ps interesante poze mersi
Poza 6, nu au reușit să rezolve problema
No pop