„Este păcat să folosesc bonurile de masă dacă sunt pe card?“ Ce a răspuns IPS Teodosie despre dracul din plastic VIDEO

4 comments
  1. > „Să știți că acele cifre n-au nicio importanță. În Sfânta Scriptură, am spus de atâtea ori, în Cartea Apocalipsei, avem scris expres numărul 666. Nu e în fond răul în cifră, ci în simbol. Nu e o pecete care intră în noi, nu trebuie să intrăm cu asemenea cip. Cu asemenea cifre sau bare sau semne de pe un tichet, un aliment, acestea nu sunt în sine lucruri dăunătoare“, a spus arhiepiscopul Teodosie.

    Adică fix nimic. Să-l folosească liniștită. Ce titluri senzationaliste baga și ăștia.

  2. > „Da, anumite coduri, cifre…“.

    Ar trebui mai multe detalii referitor la asta, poate avem impresia că cunoaștem dar poate doar parțial, ca ăia cu “frații de cruce”(valoare nulă) înainte de anii 2000 AD, sau cum le zicea?

    Adică partea cu 666 au clarificato alții susținând că reprezintă numărul de păcate menționate în Vechiul Testament.

    Poate pun una sau mai multe perechi de cercei la copilul meu în urechi.

Leave a Reply