
Șeful SMURD Bihor: Un tânăr din Oradea a venit la Urgenţă de 64 de ori în două luni. Consumator de droguri, a cerut medicilor de fiecare dată să vadă dacă a făcut infarct şi a cerut analize despre care a citit pe Google

Șeful SMURD Bihor: Un tânăr din Oradea a venit la Urgenţă de 64 de ori în două luni. Consumator de droguri, a cerut medicilor de fiecare dată să vadă dacă a făcut infarct şi a cerut analize despre care a citit pe Google
12 comments
>Şi aici am tot dat exemplul adicţiilor, cei care sunt dependenţi de diferite substanţe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduşi de familie, fie vin ei înşişi dar iarăşi, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicţia.
>
>Sistemul de sănătate trebuie să fie capabil să ofere alternative pentru aceşti pacienţi, spune medicul. Dr. Borcea a precizat că toţi pacienţii sunt ajutaţi la urgenţă, indiferent de problema pe care o au, dar că o parte dintre ei pot înţelege că soluţia pentru problema lor este la medicul specialist din ambulator, de exemplu, sau dintr-un centru de permanenţă.
[Copiii încep să consume droguri de la vârsta de 10 ani. Specialiști: Statul nu știe câte persoane mor de supradoză](https://www.euronews.ro/articole/copiii-incep-sa-consume-droguri-de-la-varsta-de-10-ani-specialisti-statul-nu-stie)
>La nivel național, doar șapte spitale din țară au centre de tratament pentru consumatorii de droguri, unde pot fi internați doar adulți.
>
>Eugen Hriscu, Asociația Aliat: „În momentul de față, dacă avem un copil cu dependență de substanțe, nu avem unde să îl internăm, eventual în spitale de psihiatrie, dar nu avem un centru de tratament specializat pentru persoanele minore.”
Zilnic, nici angajatii nu vin zi de zi timp de 2 luni neintrerupt :)) Desi dupa primele 10-15 intamplari ar fi trebuit sa il repartizeze unei institutii specializata pe problemele lui.
Și cică drogurile ie bune
Așteptăm reprezentantul r/buruieni să ne spună cum stă treaba de fapt
Astept imediat o postare in care neaparat sa apara numele Vlad Zaha, “expert in problema drogurilor” (il vad ca e tare la moda mai nou) si care sa lege cumva povestea asta despre faptul ca “drogurile trebuie legalizate”.
>“Sunt şi situaţii hazlii care pot stârni zâmbete, de la traumatisme uşoare, că şi-a dat cu uşa peste mână sau că s-a învineţit de la un traumatism uşor şi a citit pe internet că apariţia de vânătăi poate să fie semn de leucemie, de exemplu. Dar din păcate sunt şi lucruri dramatice, de la drama bătrânilor singuri care vin la UPU şi mai socializează, mai vorbesc, cum era pe vremuri la coadă la carne, lapte şi pâine, până la *mizerii umane aş putea să le spun în care copiii nu mai dau medicamentele din tratamentul cronic celor bătrâni şi în felul ăsta îi decompensează voit ca să îi interneze în spital*”, a explicat pentru News.ro Dr. Mihai Grecu.
Probabil a crezut ca e angajat la spital :))
Știa că după cocaina cred “șansele” să facă infarct ….
Nici angajații nu vin atat de des:))
Credeam ca ipohondrii sunt bucuria doctorilor? Sau cel puțin a celor de la privat.
Omul are nevoie de un hobby.
Si de ajutor
Treaba cu legalizarea. Se discută să se legalizeze doar drogurile ca marijuana/ naturale sau și alte tipuri ? Gen, doar iarba ?
Macar chema si el uberu cu targa? In bucuresti daca nu ajungi la upu cu ambulanta pentru verificati suplimentare, esti ultimul fraier