Romania este cu mult în spatele țărilor precum Germania, Cehia, Elveția, Canada, Luxemburg și multe altele. Toate aceste țări au trecut prin ce trece Romania acum, aglomerație urbana, educație proasta, consum de droguri, mașini prea multe, ineficiența cheltuirii banului public, necolectarea taxelor și impozitelor. Efectiv suntem o oglinda spre trecut dar ce avem noi la dispoziție este o mașină a timpului care poate să ne arate ce sa nu facem și ce a funcționat în alte țări. Acum nu trebuie sa copiem cuvânt cu cuvânt dar putem să ne inspiram.

Merita sa facem aceleași greșeli timp de zeci de ani care mai apoi sa fie foarte greu corectate, daca nu imposibil sau să încercăm să copiem, precum doctoratele din politică? Nu ar fi o idee mai buna sa ne “inspiram”?

In orice caz, îl las pe [Vlad Zaha](https://pressone.ro/toate-legile-antidrog-prin-care-vor-sa-ne-execute-tinerii-pentru-voturi) să ne spună mai multe. Ideea principală fiind următoarea. Demonizarea cetățenilor și ignorarea soluțiilor din mândrie dacica sau egoism politic nu este modul în care o țară trebuie condusă. Iar de partea cetățenilor, întâi informativă, citiți, și comunicați pe marginea subiectului. Dezbateti constructiv. Măturând problemele sub pres sau aplicarea de pedepse punitive nu a dus Romania intr.un loc bun. Peste 6 milioane de români trăiesc înafara graniței, iar noi că țara suntem pe marginea prăpastiei interzicerii protestului și al libertății de exprimare(daca este in dezacord cu statul corupt.

Fara implicare în problemele noastre, fara vot și acțiuni civice nu ne putem scula din acest somn adânc.

70% dintre români, nu votează… Ce mai așteptați? Este șansa voastră să schimbați clasa politică… Acum aveți șansa să schimbat mersul lucrurilor.

9 comments
  1. >Nu ar fi o idee mai buna sa ne “inspiram”?

    La guvernare am pus niște primitivi rupți din sec 20, care dau proiecte de legi de sec. 20.

    Iar asta în ciuda exemplelor de bună practică observabile din vest.

    După cum spunea Max Planck, pentru ca ideile noi să poată pătrunde într-un domeniu științific, trebuie să moară generația veche, care este gatekeeperul ideilor curente (deci vechi). Așa avansează știința, one death at a time.

    La fel și în politică. Vrei schimbare, să aduci ideile alea noi din vest? Ori aștepți să moară Ciucă, Ciolacu et comp, ori îi schimbi. La vot. Poți începe local, că nici primarul nu planifică orașul pentru pietoni ca-n vest, ci pentru mașini, ca-n sec. 20. Altfel, uită-te bine la ei, că o să-i vezi acolo în continuare pentru următorii 5-10 ani sigur, în timp ce Europa va avansa și mai mult.

    În general, ne lăsăm conduși de niște boșorogi imbecili care nu au ce căuta într-un stat modern, nu au ce căuta să facă politici sociale nu numai pentru tineri, ci pentru nicio categorie de vârstă. Sunt depășiți total de vremuri de mult timp. Asta cu criminalizarea consumului de droguri e recency bias, ne-am dat seama subit că avem dinozauri la conducere.

  2. Ai dreptate ce zici tu. Seamănă cu noțiunea de leapfrogging, când implementezi ceva nou ai oportunitatea sa o faci mai bine ca cei care au făcut-o înainte pentru ca nu ești ținut în urma de rămășițele mai vechi sau greșeli.

    Din păcate am văzut ca la noi societatea se împarte în mare parte în doua: ori (1) oameni care resping cu totul ce e de afară pe teorii naționaliste, iredentiste sau ce o mai fi și care de obicei sunt mai pe AUR așa, ori (2) oameni care ar prelua tot din vest, inclusiv tâmpeniile, nu o data am văzut argumente de genul “e bine asa, am văzut asa și afara” de parca ca e văzut afară înseamnă că e clar mai bine, oameni care sunt mai pe usereu asa.

    Cum e cu bacșișul obligatoriu și oamenii care susțin “a, pai asa e în vest, coperto nene, ne mai civilizam și noi” de parcă fără coperto nu ne putem civiliza. La categoria 2 gândirea critica lipsește și ar maimuțări tot ce vede în vest. La categoria 1… Categoria 1 are multe probleme, dar sa zicem ca la faza asta are scepticismul setat prea pe *high* (la alte chestii pun botul ca fraierii, dar la unele sunt mega circumspecti – cum a fost și la vaccin).

  3. Hai sa va spun o poveste… cand am iesit din comunism absolut toata lumea avea bani, foarte multi in comparatie cu ce puteai cumpara si pentru standardele zilelor de azi, din ce cauza? Ca nu puteai cumpara nimic in ultimii 6-8 ani, nu aveai pe ce cheltui nici daca voiai, deci, bani la saltea. Prin 91 parintii mei puteau cumpara o groaza de teren, de genul hectarelor la un pret de 0.5 USD/mp. Nestiind cum evolueaza un oras, ca na, trait toata viata in comunism si nevazand europa niciodata au refuzat, motivul principal “da ce? porumb imi trebuie mie? am la tara”. Anul 2010, nu mai exista nici o palma de teren in zona aia de vanzare, cladiri peste tot, iar unde mai exista in apropiere ( 1-2km ) 200eur mp. Asta e o lectie importanta in legatura cu “suntem in urma, trebuie sa ne uitam la celelalte tari cum au evoluat”.

  4. O idee ar fi sa sarim peste tampenia aia cu cancel culture? Ca daca un om are o parere diferita nu e musai sa fie casapit, atata timp cat nu promoveaza violenta, ura, etc.

    La fel si cu equality si sa promovam meritocratia?

    Hai cu jos votul

  5. Sunt mai multe mașinii în țăriile menționate pe 1000 de locuitori decât în România. În România ți se pare că sunt foarte multe mașini din cauza traficului infern și a infrastructurii.

Leave a Reply