Puterea reală într-un an cheie al justiției. Statul Savonea în statul român

2 comments
  1. >Ar fi de discutat despre felul în care dna Savonea a prins din nou aripi în 2021 după ce în 2019 încheia în genunchi propriul mandat de președinte CSM. Mai precis a scăpat de revocare numai după ce a acceptat să renunțe la candidatura Adinei Florea pentru șefia SIIJ.
    >
    >Lia Savonea este o jucătoare care se întinde în funcție de rezistența pe care o întâmpină și, mai ales, de abilitatea celui care îi opune rezistență. 2021 a fost un perfect pentru ca dna Savonea să își întărească din nou puterea.
    >
    >Fapt este că am ajuns aici și, aflată din nou pe cai mari, nu am mai nici cea mai mică îndoială că dna Savonea va dori să conducă treaba, cel puțin o vreme, și din afara CSM.
    >
    >**Dar asta depinde numai de sistemul judiciar, de alegerile pe care le va face. Repet, acești oameni, 9 judecători și 5 procurori, sunt aleșii sistemului judiciar. În primul rând, în funcție de promisiunile salariale.**
    >
    >**Am văzut la un moment dat niște mesaje cu mulțumiri și osanale demne de Ceaușescu la adresa unor judecătoare CSM pentru că au obținut niște bani în plus pentru colegii votanți.**
    >
    >Partea proasta esta că, la fel ca societatea în ansamblu, sistemul judiciar este mai fracturat că niciodată. Toate asociațiile de magistrați împreună, reformiste sau nereformiste, nu au mai mult de câteva sute de membri din miile de magistrați din sistem.
    >
    >**Iar justiția din România nu poate fi mai bună decât votul lor. Eventual mai rea.**

    Dupa cum am repetat de nu stiu cate ori pe aici

    Lupta pentru independenta in justitie e lupta din interiorul ei a factiunilor conectate politic.

    Chiar daca va fi garantata legislativ independenta, coruptia va domina sistemul atata timp cat justitia insasi nu vrea sa taie legaturile cu politicul.

    **Ce e mai trist e faptul ca atunci cand sistemul e profund corupt independenta devine scut pentru coruptie.** Asta am avut zilele astea cu mazilirea judecatorilor care si-au permis sa deschida gura sau prelungirea la limita legii si a bunului simt a mandatului presedintelui CSM.

    La anul nu vor fi doar alegeri in CSM pentru mandatele de 6 ani dar au sa fie si numiri de noi judecatori la CCR pentru urmatorii 9 ani.

    Pana sa aduca PSD la putere numirile la CCR din 2022 erau sansa sa schimbam majoritatea PSD de 7-2 intr-o majoritate pro reforma de 5-4.

    Dar cu PSD la masa impartelilor cu siguranta vor numi cel putin unul din cei trei judecatori CCR si deci o sa avem pentru inca 6-9 ani o majoritate PSD de cel putin 5-4.

    Si cum cu siguranta in 2024 PSD v-a castiga alegerile vor controla si urmatorul ciclu de 9 ani de numire a 3 judecatori CCR din 2025.

    **Acum intelegeti de ce doar prostii mai spera la o schimbare prin vot in urmatorii 10 ani? Da suna dur dar realitatea e si mai dura si va provoc sa ma contraziceti.**

  2. > Dar asta depinde numai de sistemul judiciar, de alegerile pe care le va face. Repet, acești oameni, 9 judecători și 5 procurori, sunt aleșii sistemului judiciar. În primul rând, în funcție de promisiunile salariale.

    > Am văzut la un moment dat niște mesaje cu mulțumiri și osanale demne de Ceaușescu la adresa unor judecătoare CSM pentru că au obținut niște bani în plus pentru colegii votanți.

    > Partea proastă este că, la fel ca societatea în ansamblu, sistemul judiciar este mai fracturat ca niciodată. Toate asociațiile de magistrați împreună, reformiste sau nereformiste, nu au mai mult de câteva sute de membri din miile de magistrați din sistem.

    Din pacate, magistratii din Romania par uniti doar atunci cand e vorba sa isi apere privilegiile personale, nu si pentru apararea statului de drept. Cei cativa judecatori dispusi sa riste persecutia instrumentelor staliniste ale echipei Savonea sunt pur si simplu niste martiri. Sistemul in ansamblul sau **nu** a fost dispus pana acum sa ii urmeze sau sa ii sustina. Excluderea din magistratura a lui Danilet si cea a Cameliei Bogdan au fost privite de pe margine, fara reactie. La fel ca si hartuirea Laurei Codruta Kovesi si a tuturor procurorulir care au indraznit sa aplice legea impotriva mafiotilor puternici din Romania. Judecatorii, chiar si cei cinstiti, par multumiti, in marea lor majoritate, cu situatia in care institutiile fundamentale ale sistemului judiciar sunt confiscate de un grup de oameni cu o agenda nociva. Oamenii care tin ostatice aceste institutii o fac intr-un efort conjugat cu actorii politici si mediatici care lupta pentru desfiintarea statului de drept in Romania.

Leave a Reply