>*Întrebat, luni, de Cluj24, în cadrul mesajului și Pastoralei de Paște transmise de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, despre demersul lui Adrian Papahagi de la UBB, care a anunțat că va pleda pe lângă Sfântul Sinod al BOR să calculeze și Paștele, nu doar Crăciunul, după calendarul gregorian, astfel încât Învierea să se celebreze împreună cu credincioșii din Vest, mitropolitul Clujului a răspuns că și-ar „dori din tot sufletul” să se poată „repara” calendarul.*
>
>*„Trebuie să ne aducem aminte că în 1922 Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trecut pe calendarul gregorian și 4 ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă.[…]*
>
>*Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru și s-ar trece pe stil nou și cu sărbătorile pascale, pentru că celelalte sărbători cu dată fixă, cum este Crăciunul, le ținem pe stil nou, doar cele legate de Paști le ținem pe stil vechi.*
Ar fi, dar ar da apa la moara partidului antiromanesc AUR.
Poate undeva pe la 90% dintre creștini sărbătoresc Paștele zilele astea.
Suntem doar noi, grecii și fostele țări sovietice și iugoslave ‘ăi mai „deștepți”, care îl sărbătoresc neapărat după Paștele evreiesc fiindcă altfel nu se poate, ne bate Doamne Doamne.
P.S. Papahagi vorbește prostii, n-are nicio treabă cu calendarul gregorian, ci cu Paștele evreiesc.
Mie imi convine mai mult asa ca e perioada mai linistita la munca mai mult timp.
Sa nu uite sa il informeze pe Dumnezeu, ca te trezesti ca aprinde flacara tot pe calendarul vechi si se fac popii de rusinica!
Deci stati asa
Cum s a sarbatorit pana acum in Romania si Tara Romaneasca Moldova si Transilvania pastele?
Mai trebuie sa nu mai dam orele inainte si inapoi si o sa fie lapte si miere.
Cu alte cuvinte să intrăm în NATO și UE și cu Paștele
Pastele Catolic si cel Ortodox se sincronizeaza din cand in cand.
Primul paste de dupa revolutie a fost sincronizat. Imi aduc aminte si acum ce sentiment fain a fost cand am iesit de la liturghia de inviere si ne-am intalnit cu vecinii ce ieseau si ei de la liturghia lor de inviere.
Nu știe nimeni aici că la mormântul sfânt se aprinde flacăra doar de pastele ortodox?
9 comments