Idiocrația și „noul Ev Mediu” spre care ne îndreptăm. Profesorul Mircea Miclea: „Fumăm cu entuziasm chiștoacele aruncate de alții, le culegem de pe drum și începem să le fumăm. Tot felul de abordări care au fost abandonate în Occident au devenit la modă la noi ulterior. De exemplu, ideea că trebuie

5 comments

1. nici nu trebuie sa mai citesc articolul ca din titlul gagiul vede realitatea care exista in romania.

   sau mai pe romaneste, romanul inghite ca pelicanul orice ii se arunca fara si foloseasca nici o secunda creierul sa filtreze.

2. Interesant interviul, citat din prima parte:

   >*Ce să-i învăț pe copii acum, care să le folosească într-un viitor pe care eu nu-l cunosc?*

   >*Iar răspunsul meu este să le creăm echipamentul mental care să genereze competențele de care au ei nevoie atunci când au ei nevoie.*

   >*Și susțin că e nevoie de patru metacompetențe, de patru dimensiuni, ale acestui aranjament mental: autonomia – capacitatea de a gândi independent, capacitatea de a te identifica cu reguli și a-ți integra regulile în comportamentul tău, gândirea de tip antreprenorial – nu neapărat să-ți faci o afacere, ci să te gândești la cunoaștere ca un mijloc pentru un scop pe care îl poți realiza prin intermediul cunoașterii.*

   >*Și o gândire de tip designer, adică capacitatea de a rezolva probleme foarte slab definite, pe care, înainte de a le rezolva, trebuie să le definești – e ceea ce fac designerii, de exemplu.*

   >*Dacă cineva are acest echipament mental, el poate face față unui viitor impredictibil.*

3. >A fost o mult mai mare presiune pe știință de a produce soluții din cauză că s-au accelerat toate problemele, iar știința este ceea ce a fost tot timpul. Produce soluții, dar pe care le corectează după vreme, dacă ele nu sunt valabile, le îmbunătățește, renunță la ele ș.a.m.d. S-a văzut foarte clar pe perioada pandemiei, au venit cu niște propuneri științifice la început, apoi altele spre mijlocul pandemiei. Știința e un proces viu. Oamenii înțelegeau că știința e ceva static, că dacă cineva, un expert în știință zice ceva e ceva definitiv. Și atunci, accelerându-se acest proces, practic, știința vine cu soluțiile ei imprecise, dar pe care le poate îmbunătăți continuu. Ei, văzând aceste soluții care nu sunt cele definitive, toată lumea a început să ia atitudine: de să mai credem în oamenii ăia de știință? Păi, na, nu, vedeți? Zic ceva la începutul pandemiei, zic după aceea cu totul altceva, la mijlocul pandemiei. Stai un pic, de ce să mai credem în ei? Și își dezvoltă tot felul de teorii, pentru că nu înțeleg că știința e un proces care are această mare șansă, că se poate autocorecta.

   Ăsta e profesor universitar și nu știe ce înseamnă știință. Când spui că apa fierbe la 100°C e un fapt științific definitiv, verificabil.

   Să spui că aplicarea măsurilor din pandemie făceau parte din metodologia științei sau că ar putea fi caracterizate drept științifice e dincolo de idioțenie. Pentru că știința operează cu niște modele în care poți selecționa și modifica parametrii. În cadrul societății, parametrii ăștia nu există. Nu poți efectua teste de laborator pe populație pentru că situația e întotdeauna diferită.

   Teoriile științifice și paradigma se poate schimba, adevărul științific rămâne așa indiferent de timp și spațiu. Legile termodinamicii nu se schimbă.

   Ce treabă are „credința” în știință? Întreaga idee a științei e că e verificabilă și nu trebuie să te încrezi.

4. In astfel de momente imi aduc aminte ca Idiocracy a pornit de la un flim de categoria B si a ajuns acum documentar.

5. Eu ii zic ‘prostul satului global’. Digitalul i-a ajutat sa se intalneasca si sa isi faca si ei club, si acuma suntem pe calea cea buna.