Interesant e că de mai aproape e cenzurat numa simbolul respectiv de Google Street View.
Evident că simbolizează că Iisus a fost pirat. Probabil în anii ăia despre care cică nu se știe ce a făcut. Ete pl, a navigat oceanele lumii, asta a facut. Cine credeți că l-a învățat pe Jack Sparrow tot ce știa??
Dar biserica nu recunoaște asta pt că nu se pupă cu imaginea lor despre Iisus.
Edit: nu
Sanatate si bunastare.
A murit o singură dată :-s
O legendă spune că sub locul unde a fost răstignit Hristos e mormântul lui Adam. În unele picturi craniul și oasele apar într-o peșteră de sub Golgotha. Prin sacrificiul Lui, Hristos a anulat păcatul originar ce a dus la moartea spirituală a omenirii.
Victoria asupra morții
Ai putea sa intrebi pe r/OrthodoxChristianity
Biserica Ortodoxa urmeaza sa evolueza in Imperium of Man din warhammer 40k. Acesta este primul pas.
Offtopic: am trecut mai demult pe langa biserica aia si am auzit prin difuzoare cum preotul citea un acatist pus de o doamna care ii cerea ajutorul pentru ca fiul ei e gay. Popa era ceva de genul “sa ii dea dumnezeu putere sa treaca peste faza asta”. Destul de trist si cam dubios sincer.
Avertizare pentru cei care nu fac cruce când trec pe lângă Biserică
Nu atingeti crucea, nici cuiele, chiar cazute la pamant: pericol de moarte!
Iisus a fost pirat.
Nazisti
Simbol al lui jupiter/osiris/anubis god of death.
Folosit de Himmler ca simbol pt SS, care Himmler il copia pe Ignatius de Loyola (jesuit)
>22. Domnul Dumnezeu a zis: “Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscand binele si raul. Sa-l impiedicam, dar, acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in veci.”
Incercand astfel sa ridice omul la nivel de dumenzeu/zeu/god cum vrei sa i spui.
Textul INRI:
INRI = Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum ( Iisus din Nazaret, Regele Iudeilor.)
Dar la jesuits inseamna
INRI = IUSTUM, NECARE, REGES, IMPIOS
“it is just to exterminate or annihilate impious or heretical kings, governments or rulers”
Textul IHS:
IHS = Iesus Hominum Salvator, Jesus the saviour of men
Dar nu inseamna asta,
IHS = Isis, horus, set, (trinitatea egipteana)
Osaris/set unu este lumina, celelalt moartea dar se pot schimba intr e, e unu si acelasi.
Sau numit Lucifer the light bearer sau Satan, dar este unu si acelasi, satanisti si luciferianism se inchin la unu si acelasi.
Daca toti astia sunt zei, dumnezei ai morti, isus este al celor vi.
Triumful asupra mortii, prin moartea sa Iisus a zdrobit puterea mortii asupra sufletelor umane
Din ce am auzit odata la o ora de religie, il reprezinta pe Adam si continuitatea oamenilor, la catolici e folosit si ca ,,Memento Mori” pe pietrele funerare, dar la ortodocsi l-am vazut doar in forma asta, stand la picioarele lui Iisus.
Este craniul lui Adam.
Toxic
Craniul lui Adam. Se zice ca Iisus a fost rastignit fix deasupra mormantului lui Adam. Nu sunt sigur daca apare si in bible sau nu si imi e lene sa caut, dar e ceva general acceptat. Ceva simbolsim despre cum jertfa a spalat pacatul original care a fost din vina lui Adam etc etc etc
Apare si in picturi catolice/occidentale nu doar pe cruci ortodoxe, dar se observa mai des in arta ortodoxa care de felul ei e mai incarcata cu simboluri.
burtiera realitateaTV: ”tânăr mort, legat de un par, descoperit în Cluj-Napoca. Era elev in clasa a II-a C, la școala Iubire Națională pentru o Românie Independentă. În momentul morții, purta șort Nika, mărimea XC. După cum se observă în imagine, elevul avea predilecție pentru ocultism, fiind un mare fan Black Sabath”.
Da , fix la milimetru deasupra a fost turnata crucea, din cat de mare e planeta asta, Adam a mierlit-o fix acolo. Craniul simbolizeaza ca nu ai niciun beneficiu pana nu o mierlesti in religia asta.
Pe bune, și în Cluj au ajuns mizeriile astea, Craiova e plină
24 comments
E moartea pe care calca hristos. “Cu moartea pe moarte calcand”
[locatie: Cluj, Dorobanților lângă Consiliu Județean](https://www.google.com/maps/@46.7770115,23.6159681,3a,15y,95.84h,95.93t/data=!3m6!1e1!3m4!1sxEk-or6oFoykj91YZbydcQ!2e0!7i16384!8i8192?authuser=0)
Interesant e că de mai aproape e cenzurat numa simbolul respectiv de Google Street View.
Evident că simbolizează că Iisus a fost pirat. Probabil în anii ăia despre care cică nu se știe ce a făcut. Ete pl, a navigat oceanele lumii, asta a facut. Cine credeți că l-a învățat pe Jack Sparrow tot ce știa??
Dar biserica nu recunoaște asta pt că nu se pupă cu imaginea lor despre Iisus.
Edit: nu
Sanatate si bunastare.
A murit o singură dată :-s
O legendă spune că sub locul unde a fost răstignit Hristos e mormântul lui Adam. În unele picturi craniul și oasele apar într-o peșteră de sub Golgotha. Prin sacrificiul Lui, Hristos a anulat păcatul originar ce a dus la moartea spirituală a omenirii.
Victoria asupra morții
Ai putea sa intrebi pe r/OrthodoxChristianity
Biserica Ortodoxa urmeaza sa evolueza in Imperium of Man din warhammer 40k. Acesta este primul pas.
Offtopic: am trecut mai demult pe langa biserica aia si am auzit prin difuzoare cum preotul citea un acatist pus de o doamna care ii cerea ajutorul pentru ca fiul ei e gay. Popa era ceva de genul “sa ii dea dumnezeu putere sa treaca peste faza asta”. Destul de trist si cam dubios sincer.
Avertizare pentru cei care nu fac cruce când trec pe lângă Biserică
Nu atingeti crucea, nici cuiele, chiar cazute la pamant: pericol de moarte!
Iisus a fost pirat.
Nazisti
Simbol al lui jupiter/osiris/anubis god of death.
Folosit de Himmler ca simbol pt SS, care Himmler il copia pe Ignatius de Loyola (jesuit)
[https://en.wikipedia.org/wiki/Ideology_of_the_SS](https://en.wikipedia.org/wiki/Ideology_of_the_SS)
Simbol skull and bones, il mai gaseste cu cifrele 322 sub el.
[https://en.wikipedia.org/wiki/Skull_and_Bones](https://en.wikipedia.org/wiki/Skull_and_Bones)
Cifrele 322 fac referire la biblie, geneza capitolu 3, versetu 22.
[https://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/genesa/3/](https://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/genesa/3/)
>22. Domnul Dumnezeu a zis: “Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscand binele si raul. Sa-l impiedicam, dar, acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in veci.”
Incercand astfel sa ridice omul la nivel de dumenzeu/zeu/god cum vrei sa i spui.
Textul INRI:
INRI = Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum ( Iisus din Nazaret, Regele Iudeilor.)
Dar la jesuits inseamna
INRI = IUSTUM, NECARE, REGES, IMPIOS
“it is just to exterminate or annihilate impious or heretical kings, governments or rulers”
Textul IHS:
IHS = Iesus Hominum Salvator, Jesus the saviour of men
Dar nu inseamna asta,
IHS = Isis, horus, set, (trinitatea egipteana)
Osaris/set unu este lumina, celelalt moartea dar se pot schimba intr e, e unu si acelasi.
Sau numit Lucifer the light bearer sau Satan, dar este unu si acelasi, satanisti si luciferianism se inchin la unu si acelasi.
Daca toti astia sunt zei, dumnezei ai morti, isus este al celor vi.
[https://www.bible.com/bible/100/MRK.12.27.NASB1995](https://www.bible.com/bible/100/MRK.12.27.NASB1995)
au vazut la televizor