>Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au făcut bani cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din istoria recentă a României.
>
>Își spun „Familia DMS”.
>
>De fapt, sunt o frăție interlopă.
>
>Controlează rețeaua de cazinouri Las Vegas și în ultimii ani au adunat mai multe clanuri cândva rivale în jurul unui scop comun: banii.
>
>Unii dintre cei mai temuți infractori din țara noastră le-au oferit protecție. Fac trafic de droguri, sunt cămătari și recuperatori violenți, își șantajează victimele sau le bat până abia mai respiră, construiesc scheme de înșelătorii care falimentează familii sau exploatează femei.
>
>RISE Project publică azi o serie de trei investigații despre incursiunea fraților Tate în România, de la venirea lor în țară, la primele afaceri imobiliare și până la asocierea cu „Familia DMS”.
În ultimele cinci luni, am consultat sute de contracte, facturi, dosare în instanță, am scanat mii de postări pe social media, am adunat o enciclopedie de dedicații pe care interlopii și le-au făcut la nunți și botezuri, ca să vă putem arăta cu cine s-au anturat frații Tate.
>
>În această serie de investigații, pentru prima oară, primesc o voce și victimele fraților Tate din România:
>
>„Mi-a spus să-mi dau hainele jos, să îmi păstrez pantofii, apoi m-a lovit peste față.
>
>**Partea I. Femeile care au vorbit despre frații Tate: viol, violență, exploatare sexuală**
>
>[https://www.riseproject.ro/articol/femeile-care-au-vorbit-despre-fratii-tate-violenta-viol-exploatare-sexuala/](https://www.riseproject.ro/articol/femeile-care-au-vorbit-despre-fratii-tate-violenta-viol-exploatare-sexuala/)
>
>**Partea II. Cum au ajuns frații Tate în România și care au fost primele lor contacte cu crima organizată**
>
>[https://www.riseproject.ro/articol/cum-au-ajuns-fratii-tate-in-romania-si-care-au-fost-primele-lor-contacte-cu-crima-organizata/](https://www.riseproject.ro/articol/cum-au-ajuns-fratii-tate-in-romania-si-care-au-fost-primele-lor-contacte-cu-crima-organizata/)
>
>**Partea III. Frații Tate împart bani din jocuri de noroc cu un sindicat de crimă organizată**
>
>https://www.riseproject.ro/articol/fratii-tate-impart-bani-din-jocuri-de-noroc-cu-un-sindicat-de-crima-organizata/
Aștept “panarame care vor bani de la frații Tate”, “nu au de ce sa facă asta pentru ca au bani kwaie, nu înțelegi ” și “~~pfoai, pai ii crezi pe ăștia de la Vice?~~” ooops, ca nu mai e Vice, get rekt Tate stans.
🍿
Edit: serios. m-am uitat peste articol, ma bucur ca Rise au preluat inițiativa. Pare ca au dat de un fir serios.
[deleted]
> Potrivit estimărilor Consiliului Europei, infracțiunile asociate traficului de persoane aduc anual un profit de 29,4 miliarde de euro. E printre cele mai profitabile industrii din lume și cea mai tragică.
> România e campioana plutonului: țara noastră este principala sursă de persoane traficate din Uniunea Europeană.
„O blondă, o creață/ Plec de dimineață/ Din cauza faptului că știu că e o zdreanță”, „Vezi doamne, fată bună, da’ intrăm în ea ca-n taxi/ Buzunare pline, deci mă invidiază sclavii”, cântă doi trapperi adolescenți din România cu milioane de vizionări pe YouTube. Întrebați la festivalul Beach Please ce cuvânt îi caracterizează, puștii au răspuns „Top G!”: „Mă regăsesc foarte mult în Cobra Tate. Cobra Tate e fratele meu. Te iubesc!”, a zis unul, „Cobra Tate, te iubiiim!”, a strigat celălalt.”
God damn zoomers :))
MASTI DE GAZE! VAND MASTI DE GAZE PENTRU SECTIUNEA DE COMENTARII!
De ce au fost eliberați dacă există astea dovezi și sunt persoane violente?
[deleted]
Frații Tâțe in sus, frații Tâțe in jos.
Voi v-ați mai uitat pe topurile muzicale din România? E plin de Oscar, Rava, MGK666, ian&azteca și alți terminați care pe lângă faptul ca suna de parca ar fi în plin accident vascular, au versuri extraordinar de misogine, fiecare cântec e despre cât de “cool” sunt ei că se droghează și încurajează comportamentele anti-sociale, să nu mai vorbim despre versurile de-a dreptul dezgustătoare și denigrante la adresa femeilor, nu e nicio surpriza că băieții din generația asta au drept idoli niște violatori misogini și traficanți de persoane de genul fraților Tate, “oamenii” ăștia au otrăvit mințile unei generații întregi.
Singura stire care o vad e ca rise project inca exista… nu am mai auzit de mult tare de ei.
no ma si eu care credeam ca au făcut bani din spiritul lor antreprenorial inedit . Mereți mă că voi sunteți cu oculta mondiala si matrixul abonați-va la Real world -platforma fraților Tate sa ajungeți si voi milionari rataților .
12 comments

https://www.facebook.com/riseproject.ro/posts/pfbid0qr54Efvz7ZJK36azdh5JZRTUTEFfpyS26ZcGkxz4o5PJHtDSrVUQGDrvJBdW2Denl