>Un consilier de probaţiune debutant, cu studii superioare, angajat în urma unui concurs naţional de o dificultate sporită (în 5 etape: 1600 candidaţi pe 151 de posturi) are un salariu de 3003 lei, spre deosebire de personalul auxiliar (n.r. din restul sistemului de Justiţie), cu studii medii (şofer – un salariu de 3169 lei şi secretar – 2902 lei, cu atribuţii ce nu presupun risc, nu lucrează/nu intră în contact cu persoane condamnate penal/eliberate din penitenciar, violente, cu probleme psihice, de consum de alcool/droguri)”, se arată într-un comunicat transmis de Sindicatul National al Consilierilor din Serviciile de Probatiune (SNCSP) şi semnat de preşedintele sindicatului, Andreea Faur.
>
>„Cu toate acestea, se mai arată în comunicat, personalul auxiliar sus-menţionat (n.r. şofer, secretar, etc) beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, în timp ce consilierii de probaţiune nu beneficiază de acest tip de spor”.
>
>Discriminarea salarială merge şi mai departe, reclamă sindicaliştii din probaţiune, care atrag atenţi asupra faptului că inclusiv angajaţi ai Direcţiei Naţionale de Probaţiune (dar numai cei care îşi desfăşoară activitatea la Bucureşti, în sediul Ministerului Justiţiei), beneficiază de sporul pentru condiţii grele de muncă şi chiar de spor de penitenciar (!! la Ministerul Justiţiei), “deşi nu au nicio activitate în penitenciar, spre deosebire de consilierii de probaţiune care, din nou, nu beneficiază nici de acest tip de spor, deşi au atribuţii şi activităţi profesionale directe în penitenciar (participarea la comisii de liberare condiţionată a deţinuţilor, evaluarea inculpaţilor pentru toate tipurile de infracţiuni: omor, viol, trafic de persoane/droguri etc.)”
>
>Consilierii de probaţiune s-au uitat apoi şi la declaraţiile de avere a propriului director general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi i-a luat ameţeala: Evelina-Denisa Oueslati, care este şi judecător, a încasat anul trecut venituri salariale lunare de 28.795 lei, adică aproape 6.000 de euro. “Personalul asimilat magistraţilor (încadrat cu salariu de 30.000 de lei), cu sporuri de 36%, deşi consilierilor de probaţiune li s-a comunicat că sunt plafonaţi la un spor maxim de 30% (un consilier având salariul efectiv între 3000 şi 5000 lei, cu tot cu sporuri, cu vechime în muncă/probaţiune)”.
>
>Frustrarea consilierilor de probaţiune, care sunt prin formare absolvenţi de Drept, Psihologie, Sociologie, Asistenţă Socială sau pedagogie pleacă de la faptul că “sunt singura categorie de personal din sistemul de justiţie care a obţinut, prin sentinţe judecătoreşti, recunoaşterea salarizării conform valorii sectoriale de referinţă VRS 605”, însă când “tot personalul din sistem a fost aliniat acestui coeficient, prin salarizare efectivă”, consilierii de probaţiune au fost uitaţi. “Conform VRS 605, personalul responsabil cu curăţenia va avea un salariu de aproximativ 3800 lei, un conducător auto – cca 5000 lei, iar un grefier cu studii medii – de 8000 lei, consilierii de probatiune rămânând la acelaşi salariu de circa 3000 lei”, a declarat Andreea Faur, preşedinta SNCPS.

2 comments
  1. Nu pot sa inteleg. Greva a inceput pe 22 mai. Salariul se da pe luna precedenta. Profesorii ar trebui sa primeasca 3/4 din salariu, nu “200 de lei”

Leave a Reply