Sora Gabrielei Firea, șef al Serviciului de Asistență și Protecție Socială în perioada abuzurilor inimaginabile din azilele groazei – Centrul de Investigații Media

by DynamixRo

3 comments
  1. >Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, a condus Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată documentele consultate de reporterii reporterii Centrului de Investigații Media(CIM) și Buletin de București. **Imediat după apariția investigațiilor, sora ministrului Firea s-a transferat, iar acum lucrează la DGASPC Ilfov.**
    >
    >Vica Nela Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției din Voluntari aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. În anul 2022, conform declarației de avere, a câștigat de la DAS – unde a lucrat până în 20 februarie – aproape 11.000 de lei pe lună.
    >
    >Între furnizorii privați care ar fi trebuit verificați chiar de oamenii din subordinea Nelei Vica Andrieș la DAS Voluntari se regăsește și Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz.
    >
    >**Timp de mai bine de doi ani, încă de la înființarea asociației, în noiembrie 2020, și până la demisia cerută formal la sfârșit de ianuarie 2023, imediat după prima investigație publicată de CIM și Buletin de București, vicepreședintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz a fost, în acte, chiar Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a ministrului Firea.**
    >
    >Astfel, în timp ce reporterii documentau și relatau problemele grave din centrele din Voluntari, sora Gabrielei Firea, Nela Andrieș, conducea Direcția din instituția de asistență socială locală ce trebuia să verifice condițiile în care operatorii de centre pentru persoane dependente, inclusiv asociația din conducerea căreia făcea parte „sora” surorii ei, Ligia Gheorghe, își găzduiesc și servesc beneficiarii.
    >
    >**Tot în perioada publicării investigațiilor, Ligia Gheorghe, acum consilier al ministrului Familiei Gabriela Firea, a transmis, prin echipa de comunicare a ministerului, că și-ar fi dat demisia din Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz încă din martie 2022.**
    >
    >**În realitate, Ligia Gheorghe a ieșit din asociație la două zile de la publicarea primei investigații despre neregulile din centrul asociației ei din Pipera, adică pe 26 ianuarie 2023, conform investigației semnate de jurnalistul Ovidiu Vanghele.**

  2. Lasa ca imediat vine cineva sa ne explice de ce Nicusor Dan si astia de la USR sunt la fel ca cei de la PDS.

  3. Tot nu cred doua chestii pe pamantul asta… 1. Ca e plat si 2. Cum au putut sa o voteze primar in București

Leave a Reply