Cultivatorii dintr-o localitate renumită pentru calitatea legumelor au ajuns să le vândă pe nimic sau să le arunce la gunoi.

6 comments

1. > Matca e o localitate a legumicultorilor. În jurul vrejurilor de roșii, castraveți, vinete sau dovlecei se împletesc istoriile tuturor familiilor de aici, încă înainte de 1989. Asta știu să facă oamenii de aici cel mai bine, să semene, să răsădească, să planteze, să vegheze cu foc și greblă pe lângă straturi, să stea cu ochii la cer, să nu dea îngheț, furtună, grindină. Apoi să culeagă, să aleagă, să pună în lăzi. Și aici se oprește știința lor.

   > De la producători precum Cezar, distribuitorii iau roșiile și le transportă în piețele din orașe sau le vând prin sate, la prețuri de câteva ori mai mari. „S-au dat acum câteva zile roșiile și cu 80 de bani kilu, și cu 50 de bani”, intervine Viorel, vecin de tarabă cu Cezar.

   > Viorel, care are 62 de ani, mărturisește că el a încercat, într-un an, să vândă roșiile prin țară. „Până la Deva am fost și n-am găsit nicăieri intrare. **Nu m-au lăsat să vând în piață. Peste tot aveau rețelele lor. Nu am putut intra. M-am întors cu roșiile înapoi. Nu te lasă să vii tu, cu roșiile tale, să le strici prețurile. Ei pun un preț, se înțeleg și nu-l coboară. Nu pot să vin eu, să dau roșiile cu 2 lei 50, când ei le dau cu 10 lei”**, oftează omul, la umbra portierei.

   > **„Să ne unim într-o asociație, într-o cooperativă? Nu cred că se poate realiza așa ceva la noi, pentru că nu le convine. Nu-și asumă nimeni asemenea răspundere”, crede Cezar. Înainte de 1989, la fabrica de conserve din Tecuci se vărsa mare parte din producția de legume din Matca. Acum, fabrica s-a privatizat și și-a schimbat furnizorii.**

   > **Ce ar putea face statul român pentru fermierii** ca Mariana, Nicu, Cezar, Viorel și tovarășii lor de umilință sub soarele din Matca? „Uite, să facă așa, **depozite, să se ducă acolo producătorul direct. Să pună un preț. Centre de colectare.** Păi, nu-i așa normal? Cum sunt în alte țări.

2. Nimic nou sub soare. Sa ne traiasca samsarii cu 12 lei kilu ca cica is din “solarele proprii” in timp ce il vezi dimineata cumparând rosiile la reducere din Kaufland, 3.5 lei kila.

   Dupa cum am zis la un rodditor. El a privit in statistici. Io pe propria piele. Nu am asteptat sa se ajunga atât de grav.

   50 de bani? Si io le luam cu 5 lei pe alea jumatate stricate. Băgamias tătă pula.

3. lectia # 1 in orice fel de afacere: cui vinzi ce produci?

4. Asociatii si cooperative pentru a tinti retaileri mijlocii si mari. Trebuie sa se mobilizeze colectiv. Nicio sansa pentru micii producatori sa concureze altfel cu giganti cu lanturi de distributie si relatii comerciale de mult formate. Cu sau fara carteluri, pietele centrelor urbane din jurul micilor prod nu vor gazdui productia tuturora niciodata. Iar retaileri mici (aka magazine de colt) nu prea mai sunt sau nu prea mai vand legume – si nici pe aia nu au facut o treaba buna sa ii tinteasca.

5. Asta e problema cu agricultura la noi. Fiecare lucreaza pe cont propriu si nu au cui vinde dupaia. Nimeni nu vrea sa faca parte dintro colectiva. Oamenii sunt inapoiati si nu vor sa se schimbe.

   Bunici mei de exemplu acum mai mutli ani au ales sa vanda cerealele ca parte dintrub grup mai mare. Singura cerinta era sa dea cu anumite insecticide. Productia de legume au ales sa o pastreze pentru ei si doar cand aveau supra productie pe ceva vindeau inafara.

6. >Să se limiteze importurile de roșii! Nu să se interzică, dar să se limiteze! Dar asta n-o să fie niciodată. Suntem prea mici!

   Dar eu zic sa limitam importul de combustibil. Atunci ii mai convine?

   ​

   Adica daca eu sunt niste marlani care nu s-ar asocia de frica ca il fura vecinul ar trebui ca noi restul sa platim 100 de ron pe kg de rosii. Mari afaceristi.