>[VIDEO LINK AICI](https://www.youtube.com/watch?v=jAI6rZ9wxOE)
>
>Un incident grav a avut loc luni seara, 17 iulie, într-un parc din municipiul Vaslui. Doi bătrânei care ieșiseră la plimbare cu nepoata de 10 ani au fost bruscați de doi polițiști locali și s-au ales cu mai multe vânătăi. Întreaga scenă a fost filmată de un trecător.
>
>Polițiștii locali se apără și susțin că bărbatul de 73 de ani consuma băuturi alcoolice, iar când i-au cerut să se legitimeze, a început să le adreseze injurii și amenințări oamenilor legii.
>
>Cei doi bătrâni agresați sunt părinții unui profesor din Vaslui, Valentin Damian, care a făcut cunoscut incidentul printr-o postare pe rețelele de socializare.
>
>„Doi agenți ai poliției locale Vaslui au reușit să facă ordine publică într-un parc din Vaslui din zona gării. Au luat și îmbrâncit doi bătrâni care supravegheau nepoțica în timp ce se juca alături de alți copii. Rușine să vă fie “gunoaie “ce sunteți ,faceți de râs instituția și pe ceilalți colegi care sunt cu caracter. În primul rând, trebuiau să se legitimeze, nu să mestece gumă în colțul gurii ca niște” zeflemiști”, în al doilea rând, respectați uniforma statului, în al treilea rând, faceți ordine unde într-adevăr trebuie! Ce exemplu dați ? Vă luați de părinții și bunicii copiilor care se joacă în parcuri căci fac gălăgie seara ..Uitați-vă la canicula care este afară, dar mintea îngustă și lipsa de educație pe care o aveți unii vă caracterizează, gunoaielor! Puneți cătușe unui bunic nevinovat, care are 73 de ani, în fața nepoțelei care are 10 ani și plângea în hohote, mare realizare, gunoaielor, sper că v-au avansat în funcție!” a scris dascălul pe pagina personală de Facebook. Acesta a postat și mai multe poze cu brațele învinețite ale părinților lui, semne ale „tratamentului” de care au avut parte.
>
>**Poliția Locală: „A început să adreseze injurii”**
Reprezentanții Poliției Locale Vaslui au o altă variantă asupra celor întâmplate și spun că polițiștii locali nu și-au făcut decât datoria.
>„În spațiul public au fost prezentate informații trunchiate, de către o persoana care nu a fost prezentă la fața locului și care nu poate fi obiectivă, în incident fiind implicați părinții acesteia. Cei doi polițiști locali care au intervenit acolo au experiență de peste 20 de ani, iar în această perioadă s-au confruntat cu tot felul de spețe și niciodată nu au avut probleme. Luni seara, aceștia au ajuns în părculeț în jurul orei 22:20, unde l-au surprins pe bărbatul respectiv consumând băuturi alcoolice de față cu mai mulți minori. Bărbatul nu doar că a refuzat să se legitimeze, ba mai mult, a început să adreseze injurii și amenințări celor doi colegi ai noștri. O asemenea atitudine contrară normelor de conviețuire socială nu poate fi un exemplu pentru educația copiilor care au asistat la incident”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Vaslui.
>
>**Viceprimar: „Nu tolerez astfel de situații”**
>
>Viceprimarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, crede însă că polițiștii locali și-au depășit atribuțiile și a cerut efectuarea unei anchete asupra celor întâmplate, la finalul cărora vrea să fie luate măsuri.
>
>„Am cerut un raport complet al șefilor Poliției Locale despre acest incident și au un termen rapid de răspuns. Nu tolerez astfel de situații și nu prea cred în «cântecul de lebădă» al polițiștilor locali implicați. Poliția Locală trebuie să-i protejeze pe cetățeni, nu să poarte discuții contradictorii cu aceștia în parcuri. Ei trebuie să aibă o conduită ireproșabilă, să fie profesioniști, pentru că și noi, Consiliul Local, le asigurăm suficiente fonduri. Eu vă garantez dumneavoastră și cetățenilor un lucru: cine a greșit, va plăti cu funcția!”, a conchis edilul.
Scopul politiei este controlul social si sa apere interesele si proprietatea baietilor de la butoane. Orice altceva se face cu viteza melcului si dezinteres total.
Un nebun poate sa ameninte 300 de femei pe Facebook ca le violeaza si sa isi vada linistit de viata. Dar daca acelasi nebun Ii da un mesaj vreunui ‘sef’ ca Ii da una in cap, a doua zi are mascatii la usa
“dAr gAbOriI sUnT pRiEtENIi nOStri”
Deci vechea poveste cu niste persoane oarecare care sunt oprite de politie dintr-un motiv justificat, insa tot acele persoane refuza sa se legitimeze, fac scandal, sau chiar se iau la bataie cu politia, iar apoi guristii de pe net apar cu “Bunici sfinti si inocenti batuti de politie”, si mai apar niste mazgaleli cu “ACAB” pe ziduri.
Cea mai intalnita situatie se prezinta cam asa:
*- Buna ziua. Sunt agentul de politie X. V-am observat consumand bauturi alcoolice in public. Este interzis consumul de bauturi alcoolice in public. Va rog sa-mi prezentati cartea de identitate.*
*- Ce, domne, n-am facut nimic.*
*- Ati consumat bauturi alcoolice in public.*
*- N-am facut nimic, nu-ti dau nimic.*
*- Bine, atunci, va rog sa ma insotiti la sectie pentru identificare.*
*- Nu merg, domne, nicaieri, n-am facut nimic.*
*- Va rog sa ma insotiti la sectie.*
*[politistul il apuca usor de cot, ca sa-l incurajeze sa intre in masina]*
*- Ia-ti, domne, mana de pe mine! Nu merg nicaieri!*
*[urmeaza o imbranceala, iar individul este pus la pamant si incatusat]*
*[femei plangand, copii zbierand, trecatori spunandu-le politistilor sa-l lase in pace]*
​
Am si eu o intrebare, zic eu foarte pertinenta: **De ce faceti circ?**
5 comments

Încă e plin de milițieni în România.