Ce m-a izbit pe mine, este asemănarea cu satul bunicilor unde mi-am petrecut vacanţele de vară. Sunt 200 de km distanţă dar parcă e acelaşi sat. Recunosc totul, autobuzul cu care ajungeam acolo, cele 2-3 maşini din sat care erau parcate cu mândrie la poarta proprietarului, drumurile pietruite pline de praf presărate din belşug cu bălegarul animalelor. Până şi bodega satului arată la fel, lipsesc doar beţivii satului. Şi să nu uit, nelipsiţii orăşeni, cu cămeşile lor curate şi pantalonii evazaţi, care veneau aproape în fiecare sfârşit de săptămână sau în concedii, să-i ajute pe ăi batrâni la munca pe câmp.
O lume dispărută, mă întreb cum va arăta satul românesc peste alţi 50 de ani, utilaje comandate de AI care lucrează singurele pământul, sau canalizare şi apă caldă în casă?
Acum au Tesla la Brasov
in afara de (unele) haine si masini, multe sate sunt identice cu cel din poza dupa aproape 50 de ani. Ce chestie.
Majoritatea amintirilor mele cu mersul la țară sunt de prin anii ’90, când stăteam în fiecare vară cam o lună prin Turda și Ocna Mureș/Uioara.
De la drumurile lungi cu Dacia 1310, sandvișuri cu salam și cașcaval, ouă fierte înfășurate în șervețele ținute într-o cutie de aluminiu, ciorbă la borcan și opriri pentru luat apă de la izvor, până la fugăritul găinilor ca să le scot din grădină, cât mă bucuram când le descopeream locurile cu ouă, cât de grea mi se părea găleata de apă din fântână, mersul în fiecare seară la terasa din curtea unui vecin pentru Brifcor, cum așteptam făina la moară și o căruță m-a călcat ușor pe vârful piciorului, târgul săptămânal cu Puiul Târgului din turtă dulce, pâinea rotundă de vreo 3 kg scoasă direct din cuptor, tartinele cu untură și ceapă roșie, băile în Mureș, când m-am răsturnat încercând să intru în bazinul de apă sărată cu colacul și, nu în ultimul rând, atmosfera din micuța sală de cinema în timp ce vizionam “Mortal Kombat”.
6 comments
Imaginile sunt din timpul prospecţiilor pentru filmul [Toamna Bobocilor](https://www.imdb.com/title/tt0121819/).
Ce m-a izbit pe mine, este asemănarea cu satul bunicilor unde mi-am petrecut vacanţele de vară. Sunt 200 de km distanţă dar parcă e acelaşi sat. Recunosc totul, autobuzul cu care ajungeam acolo, cele 2-3 maşini din sat care erau parcate cu mândrie la poarta proprietarului, drumurile pietruite pline de praf presărate din belşug cu bălegarul animalelor. Până şi bodega satului arată la fel, lipsesc doar beţivii satului. Şi să nu uit, nelipsiţii orăşeni, cu cămeşile lor curate şi pantalonii evazaţi, care veneau aproape în fiecare sfârşit de săptămână sau în concedii, să-i ajute pe ăi batrâni la munca pe câmp.
O lume dispărută, mă întreb cum va arăta satul românesc peste alţi 50 de ani, utilaje comandate de AI care lucrează singurele pământul, sau canalizare şi apă caldă în casă?
Acum au Tesla la Brasov
in afara de (unele) haine si masini, multe sate sunt identice cu cel din poza dupa aproape 50 de ani. Ce chestie.
Majoritatea amintirilor mele cu mersul la țară sunt de prin anii ’90, când stăteam în fiecare vară cam o lună prin Turda și Ocna Mureș/Uioara.
De la drumurile lungi cu Dacia 1310, sandvișuri cu salam și cașcaval, ouă fierte înfășurate în șervețele ținute într-o cutie de aluminiu, ciorbă la borcan și opriri pentru luat apă de la izvor, până la fugăritul găinilor ca să le scot din grădină, cât mă bucuram când le descopeream locurile cu ouă, cât de grea mi se părea găleata de apă din fântână, mersul în fiecare seară la terasa din curtea unui vecin pentru Brifcor, cum așteptam făina la moară și o căruță m-a călcat ușor pe vârful piciorului, târgul săptămânal cu Puiul Târgului din turtă dulce, pâinea rotundă de vreo 3 kg scoasă direct din cuptor, tartinele cu untură și ceapă roșie, băile în Mureș, când m-am răsturnat încercând să intru în bazinul de apă sărată cu colacul și, nu în ultimul rând, atmosfera din micuța sală de cinema în timp ce vizionam “Mortal Kombat”.
Exact asa e si azi, masinile s-au schimbat doar
cat de mult imi plac aceste serii de fotografii.