
“Nu am avut vreodată o problemă în a-mi cere scuze atunci când am realizat că am greșit. Cei care mă urmăresc de mai mult timp știu că au fost momente, puține ce-i drept, în care am greșit și apoi mi-am asumat și mi-am cerut scuze.
Îmi cer scuze și acum pentru întreaga abordare pe care am avut-o în legătură cu cazul de la Bihor. Am avut prilejul să pot contraataca sobru și cu argumente, dar am făcut-o grosolan și folosind niște adjective care nu își aveau locul atât la adresa celor de la Recorder cât și la adresa celor care m-au înjurat prin comentarii.
Probabil că modul agresiv în care am pus eu problema mi-a întors agresivitate înzecită.
Am înțeles că răbdarea mea are niște limite pe care ori voi reuși să le lărgesc, ori va trebui să renunț la a scrie pe o pagină cu peste jumătate de milion de oameni.
În legătură cu fondul, cred în continuare cu tărie că reportajul Recorder nu prezintă realitatea, dar dacă mă înșel sau nu ne vor demonstra timpul și soluțiile date de instituțiile competente la un moment dat, atunci când nu voi ezita să îmi cer scuze din nou, dacă va fi cazul.”
by andrei_asvp
15 comments
Nope, e ok (chiar și în al 12-lea ceas, după 2-3 zile de răzmeriță), e o dovadă de maturitate îmbunătățită. Își cere scuze pentru ce a greșit, și își menține opinia până la proba justă și obiectivă contrarie.
Gata, nu-l mai răstignim?
Dar pregătisem cuiele… 🙁
A realizat ca-i afecteaza nr abonatilor pe patreon si viitoare colaborari. Backpedal cand e vorba de bani, insa degeaba, ca a demonstrat cat de limitat e in gandire. Buhnici nr. 2.
Isi cere scuze pt ca pierde bani. Atat
Ce frumos s-a indreptat directia catre Godina,nu mai zice nimeni nimic de Filimon si de mafia din Bihor
TL;DR;
„va trebui să renunț la a scrie pe o pagină cu peste jumătate de milion de oameni”
„cred în continuare cu tărie că reportajul Recorder nu prezintă realitatea”
> cred în continuare cu tărie că reportajul Recorder nu prezintă realitatea
Tot n-a înțeles că el se uită la un cu totul alt lucru. Tot nu înțelege că e fixat și că nu poate depăși primele minute din clip & poveste.
Nu poate înțelege frica ce-o poate resimți un plebeu (ca mine, spre exemplu) care nu are pile, cunoștințe și relații. Nu își dă seama de cat de privilegiat e. Și combinator.
Mesajul ăsta e exact ce ar recomanda orice consultant de PR. Doar că nu l-a și ajutat să îl construiască. Mai bine.
edit: typos
[SERIOS] Cum fac să nu îmi mai apară nicio postare care conține “Godină” în titlu?
“Ami pare rau la domnu CTP”
Ii place sa “flegmeze” contra vântului
😎
Nimănui nu ii pasa de godina vs România tv/ recorder
Gargară de milițian
Pentru [citate](https://www.reddit.com/wiki/markdown#wiki_blockquotes) folosește `>`
Acum ca si-a cerut scuze, sa-i acordam putin timp sa vada reportajul. La ce prostii a debitat, sigur nu l-a vazut pe tot.
Cele mai non-scuze posibile, și-a dat seama că există riscul să i se ducă sursele de finanțare pe râpă