>Armata României în fața celui mai mare val de demisii
Cel mai mare val de demisii pana acum
Pai ei au intrat în armată ca sa riște, Doamne ferește, sa meargă pe front? Nu, dom’le, ei au intrat în armată ca sa aibă salarii bunicele, pensionare specială devreme și respectul întregii societăți ca apără țara, deși nu au fost chemați sa o facă din 45 pana azi.
N-am nu știu ce respect față de armata americana, dar măcar ăia care se înscriu acolo o fac conștienți ca probabil vor vedea frontul măcar o data în viața lor.
Edit: și când te gândești ca în caz de mobilizare generală nu băieții ăștia ar fi trimiși carne de tun, ci noi care nu pupăm pensii speciale și realist o sa ne pensionam după deces. Sa ai așteptarea de la civil sa vrea sa se ducă pe front în caz de război când militarul profesionist rupe rândurile la primul miros de război? Și la academia militara unde erau 7000 pe loc parcă nu s-au mai ocupat locurile ca pe vremuri. Nu prea mai ai chef de uniforme și parade cu rusul la granița, este?
u/etherd0t
Intr-o tara atat de corupta ca Romania, nu exista exceptii. Nu exista “ok, suntem corupti, dar pana la *armata*, sau pana la *servicii*”. Nu, intr-o tara atat de corupta, absolut toate institutiile ce-i sunt in subordine sunt la fel de corupte.
Data viitoare cand apare Ciolacu, Iohannis sau nu-mai-stiu-eu-cine la TV si improasca microfonul cu cacat, imagineaza-ti ca un astfel de om nu are cum sa ajunga intr-o astfel de functie fara o infrastructura a coruptiei. Hai sa-i spunem *autostrada coruptiei*, prin care orice sarlatan, orice impostor, panglicar, imbecil, poate sa circule linistit pana in cele mai inalte functii ale statului.
Apoi, va rog sa va amintiti ca principala problema suntem noi, poporul. Nu stim mai bine.
L.E. typo
Sunt curios ce vor face pe viitor, ca pensie speciala nema. Mai toti cunoscutii mei, ex mapn/mai (a se citi speciali) sunt fie paznici, fie lucratori partial calificati in constructii.
5 comments