>*Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat, sâmbătă, că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 10 Gura Humorului au fost sesizaţi, de către personalul silvic de la Ocolul Silvic Bucovina din zona Păltinoasa, cu privire la faptul că în fondul forestier administrat se aud zgomote provenite de la drujbe şi că există suspiciunea unor tăieri ilegale de arbori.[…]*
>
>*…la scurt timp şi-au făcut apariţia două persoane, cu două atelaje cu tracţiune animală, care au început să încarce materialul lemnos porţionat[…] Oamenii legii au reuşit imobilizarea unuia dintre ei, un bărbat de 20 de ani din comuna Valea Moldovei, sat Mironu, acesta fiind încătuşat şi preluat în custodie.[…]*
>
>*Poliţiştii au observat apoi mai multe persoane, care se deplasau dinspre satul Mironu către liziera pădurii, “având în mână obiecte contondente şi ascuţit-înţepătoare, manifestându-se ameninţător şi agresiv verbal la adresa poliţiştilor”[…]..doi bărbaţi din grupul de persoane s-au apropiat ameninţător de poliţişti cu obiecte contondente şi ascuţit-înţepătoare, intenţionând în mod clar să săvârşească o faptă de agresiune şi să asigure scăparea persoanei aflate în custodia poliţiştilor. În momentul în care doi dintre bărbaţi s-au apropiat ameninţător spre poliţişti, aceştia i-au somat regulamentar, inclusiv prin executarea de focuri de avertisment în plan vertical.*
>
>*Ulterior, întrucât cei doi bărbaţi nu au încetat activitatea ostilă şi puneau în pericol integritatea fizică a poliţiştilor, dar şi a personalului silvic şi chiar a persoanei aflate în custodie, agenţii au executat focuri de armă spre membrele inferioare ale agresorilor, moment în care aceştia s-au retras şi au fugit în zona împădurită”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Suceava.*
Asteptam sa-i impuste si pe hotii mari de lemn, nu doar pe unii cu *două atelaje cu tracţiune animală.*
2 comments

“Haha”, Flutur râse.