Ce placut este cand inainte de campanie se fac lucruri bune
Abia aștept să văd cum o schimbă…PSD,PNL, UDMR, plm sunt partide de securiști, nu de alta dar la cât de dobitoci sunt oamenii…nu ar avea nicio șansă altfel, AUR e un rahat de partid făcut de PSD ca și alternativă (plm, Ponta și Simion se sfătuiau și după aceea ajunge Ponta consilier onorific? Las-o în pula mea de treabă). Ăștia nu sunt în stare să își semneze numele și voi vă așteptați la progrese… ăștia sunt PCR-ul modern iar în securitate se intră pe moștenire în general așa că stați blânzi. Să ieșim la vot ce ne-a mai rămas deși nici acolo nu e sigur că facem ceva, dar este foarte important să încercăm măcar.
Pare cam mult de muncă, parcă nici nu mai merită să te faci agent imobiliar doar pentru acel comision infim de 2-3% încasat atât de la vânzător, cât și cumpărător.
edit> Înțeleg că îmi asum un risc de fiecare dată când nu folosesc “/s”, adică întotdeauna, dar am inclus totuși acel “infim”, deși era vorba despre prețul unui apartament, adică mii de euro, apoi am mai menționat și faptul că se încasează din ambele părți.
Azi dimineață scrisesem ceva ce genul “spre rușinea mea de ieșean, nu am stat vreodată la coadă la moaște”, doar că mult mai evident sarcasmul, și imediat am primit câteva replici care luau comentariul în serios.
Sau ieri seară, apăruse un troll care spunea că prietenul ITist introvertit nu-i permite să meargă la facultate, ca să nu câștige bani și să interacționeze cu alți bărbați. Erau mai multe steaguri roșii ca la Monza, însă în câteva minute deja primise o grămadă de sfaturi cât se poate de serioase, întinse pe multe paragrafe.
Ok, este weekend, lumea e mai relaxată și nu stă să analizeze chiar fiecare cuvânt din orice comentariu random de pe Reddit, dar mai dă-o naibii de treabă.
>prețurile practicate în piață pentru tipul de imobil
>
>inclusiv surse de zgomot, poluare, miros, pericole de inundații sau surpări istoricul terenului sau al clădirii
>
>și posibile dezavantaje ale vecinătății
O sa scrie un blocktext all inclusive si-o sa-l scuze ca fiind “standard”, si pe care romanii vor da semnatura
Nu conteaza ca se surpa sau nu blocul sau miroase a napoca intre miercuri si marti
Cam subțire având în vedere ce vest sălbatic e piața asta.
6 comments

In sfarsit, face si Parlamentul ceva bun.