Tânărul din Sibiu care și-a ucis tatăl cu mâinile goale consumase canabis și metanfetamină. Tocmai ieșise de la Psihiatrie

by Impossible-Ad-3586

14 comments
  1. Unitatea medicală a propus externarea pe motiv că simptomele dispăruseră, iar o instanță judecătorească a încuviințat trimiterea lui acasă. Însă tânărul a reluat imediat consumul de droguri și din această cauză a intrat în conflict cu tatăl.

    Tânărul acuzat că și-a omorât tatăl cu mâinile goale luase înainte de crimă două droguri pe care, la audieri, le-a descris drept „iarbă” și „cristal”.

    Așadar consumase canabis și metanfetamină – aceasta din urmă fiind unul dintre cele mai puternice și periculoase stupefiante, care atacă grav creierul. În discuțiile cu anchetatorii, bărbatul de 25 de ani a spus că nu își mai amintește clar cum a ajuns să își lovească tatăl.

    Dr. Crișan Mucenic Lăzureanu, expert criminalist: „Acest episod s-a putut întâmplat fără a exista nicio latură sentimentală, umană, cu privire la calitatea părintelui sau afecțiunea față de părinte. Nu a conștientizat ce se întâmplă, ca apoi să își revină și atunci există posibilitatea ca acesta nici să nu își aducă aminte despre ce s-a întâmplat”.

    altora”
    Hotărârea nr. 3301/2023 din 14.09.2023, pronunțată de Judecătoria Sibiu: ”Constatându-se ameliorarea şi ulterior dispariţia simptomatologiei care a impus diagnosticul iniţial, instanţa conchide că nu mai există niciun risc cu privire la persoana acestuia ori a altora”.

    Un judecător de la Judecătoria din Sibiu a decis că băiatul poate fi externat și că acesta nu mai este un pericol pentru el sau pentru alții.

    În ultimii 3 ani, tânărul inculpat acum pentru omor a fost internat la psihiatrie de 3 ori, câte o lună, pentru probleme determinate de consumul de droguri. Nu a fost de ajuns.

    Mihai Copăceanu, psiholog specialist în adicții: „Tratamentul dependenței este o formă de intervenție pe termen lung. Care înseamnă apoi o altă internare într-un centru rezidențial, care din păcate sunt foarte puține”.

    Nici familiile consumatorilor de droguri nu beneficiază de consiliere, pe cât ar trebui. Fostul director al Direcției pentru Agricultură din Sibiu, Nicolae Neamțiu, a cerut ajutor, atât pentru el, cât și pentru fiul său, la un centru privat din județul Alba. Deznodământul arată că nimeni nu i-a putut salva.

  2. De ce s-ar uita cineva la o substanța ce are ca potențiale efecte secundare: “posibila dorința de nestăpânit de a îți omorî părinții” și ar zice ca e ceva ce vrea sa incerce? Jesus fucking Christ…

  3. Iarba nu are efecte din astea agresive.

    Cât despre Crystal, cum dmnz a ajuns așa ceva in România?

    Ps. Nu am mai fost in Ro de 5 ani.

  4. si se mira consumatorii de ce sunt priviti cu scepticism de restul

  5. Legalizați drogurile! Mai multe omucideri, mai multă suferință!

    E nevoie de tratament pentru derbedeii aceștia _și_ de pedepse aspre atât pentru distributori cât și pentru consumatori.

  6. Aia ne mai lipsea, sa avem tweakers in Romania. De aia cu arme(albe sau nu) la indemana tot timpul, care nu dorm cate 2 zile legate si tresar la orice sunet din cauza halucinatiilor…

  7. Oricat de mult sunt impotriva drogurilor, canabisul a fost apa de ploaie in comparatie cu crack si starea psihologica a distrusului din articol.

    Iarba te trimite in debara si dupa la somn. Crack-ul iti lichefiazaa creierul si amplifica bolile mentale.

    Pacat de omul acela mort. O familie distrusa.

  8. Conform agenției naționale antidrog Ucraina a fost sursa a 70% din metamfetamina confiscată în România. Vrem Schengen? Suntem mari europeni? Slava Ucraina!

  9. Normal ca au pus iarba acolo in titlu, sa citeasca parintii si sa se panicheze ca drogurile ii omoara, nu faptul ca sunt parinti retarzi

  10. În ultimii ani am scris de multe ori despre tineri consumatori de droguri care au probleme majore. Andrei era unul dintre ei.

    De fiecare dată când am atras atenția asupra pericolelor, am primit zeci de downvoturi. Evident, puțin îmi pasă de karma și de voturi, mă îngrijorează atitudinea asta de pe Reddit unde canabisul e văzut ca o chestie harmless și safe.

    Vreau să zic o chestie clară și nu-mi pasă de câte downvoturi dați: cunosc tineri consumatori de droguri. Toți au pornit cu canabis, jumătate au trecut la chestii mai heavy. **Toți au probleme psihice majore**. „recreational use” e o minciună, nu există drog safe.

    Și ca să fie clar – nu mă luați cu whataboutisme de alcool. Din păcate am avut cazuri de alcoolici în familie. Știu și acolo problemele și cum și-au distrus iremediabil sănătatea.

  11. Here we go again, ceva caz care pune toate motivele pe droguri si asa ajung oamenii fără permis pentru ca le dau lor informații eronatr aparatele la ofiteri. Interzicerea etnobotanicelor si sinteticelor nu o sa aduca decat la intrarea a mai multe in Romania, incerci sa iei unui adolescent tigara de la gură, se duce in spate si fumeaza doua. Nu-s eu pro droguri, dar nu as avea o problema daca s-ar vinde de exemplu recreational, tarile care au ceva legalizare nu vad sa fie in decădere, peste tot pe strazi junkies sau ceva de genu. High or not, nu omori pe cineva ca ti-o venit tie asa random dupa putin tras din pipa, daca esti un om normal la cap.

Leave a Reply