> 1 The inalienable right of all people to decide their own fate
Good one, CIA.
Interesant de vazut care era perceptia lor despre regim, Ceausescu si Romania in **1973**.
Foarte important anul. Ceausescu inca nu incepuse nebunia de a platii datoria prin sabotarea exporturilor, industriei si economiei tarii. Inainte ca regimul comunist sa-si tureze motoarele si sa instaleze un regim al terorii sub stricta supraveghere a Securitatii.
Dupa ce Pacepa a dezertat si a inceput sa “dea din casa”, la fel si opinia SUA despre Ceausescu s-a schimbat. Dintr-un lider comunist care face opozitie Moscovei si incearca sa ridice o tara, la un dictator asupritor care saraceste si infometeaza populatia in timp ce isi construieste palate.
De aia si cei care plang dupa comunism, plang dupa comunismul pana in anii 80. Toata bunastarea aia dupa razboi si boom-ul industrial care defapt a fost in toate tarile din Europa, fiind cladita pe datorii la noi si pe planul Marshall in vest.
Daca ar sti sa citeasca o buna parte din redditori ar fi foarte suparati dupa primul paragraf.
SUA a avut o părere pozitivă despre Ceaușescu pentru motivele enumerate acolo și datorită faptului că a ales să aibă unele relații comerciale cu vestul, lucru ieșit din comun pentru statele comuniste.
Și-au schimbat părerea cam o dată cu plecarea lui Pacepa, odată ce au devenit cunoscute abuzurile extreme făcute de Securitate la comanda lui Ceaușescu, și pe măsură ce acesta a urmat politici socio-economice dezastruoase care au dus la problemele majore în anii 80.
Acţiunile Securităţii au fost întotdeauna dirijate de partid. Aparatul politic era cel
care identifica inamicul, iar Securitatea se ocupa de anihilarea acestuia. Evident, în a doua
perioadă a regimului s-a petrecut şi o sinteză între practicile bolşevice de exercitare a puterii,
cultul liderului şi îmbrăţişarea unor teme şi simboluri ale extremei drepte (etnicismul
vehement, tracismul, anti-liberalismul, anti-oocidentalismul). O scurtă perioadă de timp, mai
ales între 1965-1968, regimul a reuşit să magnetizeze unele speranţe, chiar în rândul tinerilor
intelectuali cu inclinaţii anti-totalitare. Refuzul de a susţine intervenţia Pactului de la Varşovia
în Cehoslovacia în august 1968 – la care, de altfel, **România nici nu a fost invitată** – i-a
asigurat lui N. Ceauşescu, dar şi partidului comunist pe care acesta îl conducea, un moment de reală simpatie din partea unor largi cercuri ale populaţiei . În acelaşi timp, Ceauşescu a introdus politici represive care i-au afectat pe toţi adulţii în 1966, o politică
menţinută până la prăbuşirea regimului (decretul de interzicere a avorturilor). S-a sperat ca
decolonizarea politică şi economică ar putea rezulta într-o emancipare culturală autentică.
Figuri importante ale vieţii literare au decis să se înscrie în PCR, sperând că vor putea astfel
influenţa linia politică şi culturală a regimului. Din păcate, ceea ce a urmat a confirmat faptul
că diriguitorii comunişti se angajaseră pe calea unei „autocolonizări”: despărţirea de centrul
imperial de la Kremlin a însemnat doar afirmarea dreptului elitei locale din România,
obsedată de aceleaşi mituri leniniste, să decidă ea însăşi priorităţile în politica internă şi
externă. Chiar şi aşa, devierea naţional-comunistă românească **nu a reprezentat niciodată o**
**primejdie reală pentru unitatea Blocului Sovietic**
Ce metafora “economic sacrifice”. Adica dictatura.
Romania sub Ceausescu a fost genial de tare, pana l-a lovit cultul personalitatii si dorinta de a avea mai mult asuprind populatia. Fara nume de rau, dar motivatia asta nu o mai vezi in politicienii de azi, care sunt doar niste mizerabili si atat…
8 comments
Link la tot documentul?
> Romania’s 10 solemn principles:
> 1 The inalienable right of all people to decide their own fate
Good one, CIA.
Interesant de vazut care era perceptia lor despre regim, Ceausescu si Romania in **1973**.
Foarte important anul. Ceausescu inca nu incepuse nebunia de a platii datoria prin sabotarea exporturilor, industriei si economiei tarii. Inainte ca regimul comunist sa-si tureze motoarele si sa instaleze un regim al terorii sub stricta supraveghere a Securitatii.
Dupa ce Pacepa a dezertat si a inceput sa “dea din casa”, la fel si opinia SUA despre Ceausescu s-a schimbat. Dintr-un lider comunist care face opozitie Moscovei si incearca sa ridice o tara, la un dictator asupritor care saraceste si infometeaza populatia in timp ce isi construieste palate.
De aia si cei care plang dupa comunism, plang dupa comunismul pana in anii 80. Toata bunastarea aia dupa razboi si boom-ul industrial care defapt a fost in toate tarile din Europa, fiind cladita pe datorii la noi si pe planul Marshall in vest.
Daca ar sti sa citeasca o buna parte din redditori ar fi foarte suparati dupa primul paragraf.
SUA a avut o părere pozitivă despre Ceaușescu pentru motivele enumerate acolo și datorită faptului că a ales să aibă unele relații comerciale cu vestul, lucru ieșit din comun pentru statele comuniste.
Și-au schimbat părerea cam o dată cu plecarea lui Pacepa, odată ce au devenit cunoscute abuzurile extreme făcute de Securitate la comanda lui Ceaușescu, și pe măsură ce acesta a urmat politici socio-economice dezastruoase care au dus la problemele majore în anii 80.
Acţiunile Securităţii au fost întotdeauna dirijate de partid. Aparatul politic era cel
care identifica inamicul, iar Securitatea se ocupa de anihilarea acestuia. Evident, în a doua
perioadă a regimului s-a petrecut şi o sinteză între practicile bolşevice de exercitare a puterii,
cultul liderului şi îmbrăţişarea unor teme şi simboluri ale extremei drepte (etnicismul
vehement, tracismul, anti-liberalismul, anti-oocidentalismul). O scurtă perioadă de timp, mai
ales între 1965-1968, regimul a reuşit să magnetizeze unele speranţe, chiar în rândul tinerilor
intelectuali cu inclinaţii anti-totalitare. Refuzul de a susţine intervenţia Pactului de la Varşovia
în Cehoslovacia în august 1968 – la care, de altfel, **România nici nu a fost invitată** – i-a
asigurat lui N. Ceauşescu, dar şi partidului comunist pe care acesta îl conducea, un moment de reală simpatie din partea unor largi cercuri ale populaţiei . În acelaşi timp, Ceauşescu a introdus politici represive care i-au afectat pe toţi adulţii în 1966, o politică
menţinută până la prăbuşirea regimului (decretul de interzicere a avorturilor). S-a sperat ca
decolonizarea politică şi economică ar putea rezulta într-o emancipare culturală autentică.
Figuri importante ale vieţii literare au decis să se înscrie în PCR, sperând că vor putea astfel
influenţa linia politică şi culturală a regimului. Din păcate, ceea ce a urmat a confirmat faptul
că diriguitorii comunişti se angajaseră pe calea unei „autocolonizări”: despărţirea de centrul
imperial de la Kremlin a însemnat doar afirmarea dreptului elitei locale din România,
obsedată de aceleaşi mituri leniniste, să decidă ea însăşi priorităţile în politica internă şi
externă. Chiar şi aşa, devierea naţional-comunistă românească **nu a reprezentat niciodată o**
**primejdie reală pentru unitatea Blocului Sovietic**
Ce metafora “economic sacrifice”. Adica dictatura.
Romania sub Ceausescu a fost genial de tare, pana l-a lovit cultul personalitatii si dorinta de a avea mai mult asuprind populatia. Fara nume de rau, dar motivatia asta nu o mai vezi in politicienii de azi, care sunt doar niste mizerabili si atat…