Nicușor Dan a transmis un mesaj de mulțumire alegătorilor după ce a fost confirmat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, afirmând că „România are o șansă” și că rezultatul primului tur arată existența unei Românii „decente, muncitoare și responsabile”.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
– articolul continuă mai jos –

„Le mulțumesc tuturor celor care au votat ieri cu speranță și cu încredere în viitorul României. Faptul că am intrat în turul doi arată că România decentă, muncitoare și responsabilă există și e hotărâtă să își apere valorile”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Dan afirmă că miza alegerilor depășește confruntarea dintre două persoane, fiind vorba despre „direcția unei întregi țări”. Candidatul spune că „în fața noastră” este o alegere „clară” între o Românie „democratică, stabilă și respectată în Europa” și un „drum periculos, al izolării, al populismului și al sfidării statului de drept”.

„Am fost și rămân un om al faptelor, nu al scandalului. Dar acum nu putem fi neutri. Nu putem sta deoparte”, a adăugat el, lansând un apel către toți cetățenii care cred în „lege, adevăr, educație, economie modernă și parteneriate solide cu lumea liberă” să i se alăture în turul al doilea.

În încheiere, Nicușor Dan a transmis un mesaj optimist: „Împreună putem opri valul de ură și manipulare. Împreună putem construi o Românie care nu se teme de viitor.”

Candidatul pro-european Nicușor Dan s-a calificat în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2025, cu 20,99% din voturile exprimate. Contracandidatul său, George Simion, liderul partidului extremist AUR, a obținut un scor aproape dublu 40,96%, adunând 3,86 milioane de voturi. Simion a obținut majoritatea din voturi din diaspora, unde a fost votat de peste 60% dintre alegători.