Un minor din Săpânța este căutat de familie și de poliție după ce astăzi , în jurul orei 12.00, un membru al familiei a sesizat poliţiştii Postului de Poliție Săpânța că băiatul de 13 ani nu a revenit la domiciliu ieridupă finalizarea orelor de curs și nu a putut fi contactat.
Sub coordonarea polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Maramureș, sunt desfășurate activități specifice pentru găsirea băiatului.
Acesta are 13 ani, constituție atletică, înălțimea de 1,55 m, păr șaten, tuns scurt și ochii căprui.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu un hanorac albastru cu dungi albe, pantaloni tip trening gri și adidași albi, şi avea un rucsac de culoare albastră și portocaliu.
Persoanele care pot oferi informații care să ducă la depistarea băiatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.