Un român a furat două perechi de șosete dintr-un magazin din Italia și a fost judecat în regim de urgență. El a fost condamnat ulterior la opt luni de închisoare și a primit o amendă de 300 de euro.
Marius B., în vârstă de 34 de ani, a fost arestat în dimineața zilei de joi, 23 octombrie, după ce a fost surprins furând șosete dintr-un magazin situat în orașul Pordenone din Italia, relatează messaggeroveneto.it.
Pe 25 octombrie, el a fost adus în fața judecătorului unic al Tribunalului din Pordenone, Alberto Rossi, pentru confirmarea arestului și procesul în procedură rapidă.
În timpul audierii, bărbatul a făcut declarații spontane, cerându-și scuze pentru fapta comisă și explicând că a fost determinat să comită furtul din cauza frigul de afară.
„Îmi cer scuze, îmi era frig”, a precizat el.
Judecătorul a acceptat propunerea de recunoaștere a vinovăției și a aplicat o pedeapsă de opt luni de închisoare și o amendă de 300 de euro.
Bărbatului i-a fost impusă și măsura preventivă a interdicției de a rămâne în provincia Pordenone.
În sala de judecată a fost prezent și responsabilul magazinului jefuit, care a oferit declarații.
Potrivit reconstituirii făcute de Parchet, care a contestat un furt consumat și unul tentat, bărbatul adunase deja mai multe articole de îmbrăcăminte, ascunzându-le în rucsac și în buzunarele hainei.
Observat de angajați, bărbatul a încercat să lase bunurile printre rafturi, însă a fost oprit și percheziționat de polițiști.
În rucsacul lui au fost găsite două perechi de șosete, obiectele care au stat la baza acuzației de furt consumat.
În afara magazinului, un conațional în vârstă de 47 de ani a fost denunțat pentru tăinuire, fiind prins cu o geacă și o geantă asupra sa.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro
.webp.webp)