Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă că Ucraina şi Republica Moldova îşi coordonează paşii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cu obiectivul deschiderii simultane a primelor capitole de negociere. Declaraţia a fost făcută după o discuţie cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a vizat şi cooperarea regională în domenii-cheie precum securitatea, energia şi comerţul.
Redactia Observator
la 07.01.2026
, 20:29
Ucraina și Republica Moldova își aliniază pașii în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după o discuție purtată cu președinta Maia Sandu.
Potrivit acestuia, cele două state urmăresc deschiderea în paralel a primelor capitole de negociere cu UE.
Zelenski a precizat că discuțiile au vizat și consolidarea cooperării bilaterale, în special în domeniile comerțului, energiei și securității.
Totodată, a fost abordată întărirea colaborării trilaterale dintre Ucraina, Republica Moldova și România.
Liderul de la Kiev a mulțumit Republicii Moldova pentru sprijinul constant acordat Ucrainei în contextul invaziei declanșate de Rusia, subliniind importanța cooperării regionale într-un moment de securitate fragilă în Europa de Est: “Mulţumesc Republicii Moldova pentru sprijinul său constant acordat Ucrainei în timpul invaziei pe scară largă declanşate de Rusia”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
