Un număr de 52 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, prin intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Dintre acestea, 14 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, a informat sâmbătă Salvamont România, într-o postare pe pagina de Facebook.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 53 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel:

19 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov

câte 4 apeluri pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Gorj

câte 3 apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov şi Salvamont Voineasa

câte 2 apeluri pentru Salvamont Alba, Salvamont Bihor, Salvamont Cluj, Salvamont Lupeni, Salvamont Prahova, Salvamont Harghita, Salvamont Vatra Dornei şi Salvamont Mureş

câte un apel pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, Salvamont Neamţ, Salvamont Petroşani şi pentru Judeţul Alba.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 52 de persoane.

sursa Agerpres