
Fotografia aceasta a făcut, zilele trecute, înconjurul grupurilor de părinți și profesori. Mi-au apărut și mie în feed mai multe postări care porneau de la acest subiect (Facebook).
Au intervenit și câțiva profesori de religie prin comentarii, susținând că lecția face parte din studierea Decalogului, iar maniera în care au fost prezentate informațiile (părtinitor și cu o evidentă agendă în spate) nu este stipulată în programa școlară sau în vreun manual școlar de specialitate.
Totuși, nu pot să nu remarc faptul că "păcatele" din listă, asociate celei de-a șasea (Să nu ucizi!) porunci par a fi mai apropiate, mai degrabă, de porunca a șaptea (Să nu preacurvești). Că a fost o eroare de scriere a elevului sau este vorba de vreo eroare didactică (ok, întreaga pagină ESTE o eroare didactică gravă) sau altceva, nu știm.
Chiar dacă o fi vorba despre un caz izolat, este inadmisibil pentru standardele acestui mileniu.
—
Traditional_Slide_56
28 comments
e religie, la ce te astepti? ai ascultat vreodata ce zice preotul cand cununa doua persoane?
Breaking news. Religia predă chestii de religie. Mai multe știri la ora 17.
e aberant sa inveti la scoala asa ceva. asta ar trebui facut exclusiv la biserica fiecarui credincios. cum sa predai ceva atat de stupid in acelasi loc unde predai stiinta? noaptea mintii
Zici ca e o fotografie facuta in 2013.
Damn
Si ce ar trebuie sa invete? “how to be a drag queen before highschool?”
Normal, striga in toate partile ca educatia sexuala ne fac copiii porno, dar cacaturi de genul asta sunt complet acceptabile.
Dacă aceleași concepte sunt trecute intr o ora de educație sexuală și chiar explicate, bubuie 3/4 din ro
Dacă permiți religie in scoli, o sa ai religie in scoli. Asta e religia, asta se preda.
Am vazut acum cateva zile o postare asemanatoare, nu vreti sa stiti ce mai e si prin manualele de istorie
Bai, unii au nevoie de religie, am înțeles, dar s-ar putea sa avem religie fără cretinism?? De ce trebuie sa dea sfaturi extrem de distructive?
Fraieri sunt cei care pun botul la religie in general. Daca se intampla ceva rau din aceasta cauza e FIX problema lor. Nu au decat sa suporte consecintele in a crede in Mos Craciun
Stai să vezi când compari incestul cu Adam și Eva(eu cred că aveau copii cu mă-sa, voi ce credeți?). Bun, bun nu avea cum altfel a greșit atunci la geneză. Dar după te uiți la Noe și fii săi(ăștia cu verișorii). Ba da tu chiar le bulești pe toate domnle?
Pentru cei care zic “e religia ce te aștepți”, eu făcusem religia și niciodată nu mii sau predat așa aberații precum “contraceptivele sunt o gravă încălcare” :)) Am vorbit despre sărbătorile religioase și semnificația lor, despre poveștile biblice și personaje biblice precum și semnificația lor. Asta e religia ce ar trebui predată… și după ne mai mirăm de ce suntem pe primul loc în Europa la nașterile printre minori… adică educația sexuală corectă e o problemă!! dar asta e total acceptabil după unii…
Pedofilia de ce nu este în lista de lucruri rele enumerate acolo???
Doamne ce bine că veneam din an în paști la ora asta (în liceu), era o drăcie de oră 😂
Parca nu se vrea educatie sexuala in scoli, double
standards
La “ora de religie” manualul e Biblia, pur si simplu se preda ce scrie in biblie, nu e deloc gresit ce a scris. Asta e programa, nu are legatura cu indoctrinarea religioasa.
La urma urmei fiecare copil isi va trage concluziile din ceea ce invata
Asta nu este religie. Este dogmă religioasă.
Și spălare pe creier.
Dacă în 2026 copiilor li se spune ca homosexualitatea, divorțul sunt păcate, mi-e milă de ei.
Partea mea preferata e cum oricine se scandalizeaza la ideea de ai spune profesorul copilului sa poarte prezervativ cand eventual va avea contact sexual, dar cu aceasta propaganda probabil nu ar avea nimeni o problema prea serioasa
Decat sa ma oripilez, prefer sa scot copilul de la ora de religie. Profesorii astia trebuie sa moara de foame.
Educație sexuală, doar că invers.
Story time:
Eram la liceu acum 20 de ani… nu pot sa cred cat timp a trecut! Aveam un profesor de fizica exceptional. Un om ce isi practica meseria cu foarte multa pasiune si interes. In paralel cu practica sa, ocazional facea si cateva ore de ‘dirigentie’ in decursul anului, incercand sa se asigure ca elevii lui erau pregatiti si pentru viata. Dar nu era diriginte.
Intr-o zi, ne spune tuturor ca nu vom face fizica in acea ora pentru ca a auzit ceva ce il deranjeaza foarte tare si este foarte important sa purtam o discutie. A auzit de la alt elev ca un profesor de religie preda in clase ca PREZERVATIVELE SUNT CANCERIGENE! Am ras putin, am purtat o conversatie si eventual am considerat ca este un subiect inchis.
2 ani mai tarziu, ora de religie… dupa rugaciunea fortata ca si cum ar fi imnul pe vremea comunistilor… profesorul de religie ne preda ca prezervativele sunt cancerigene! Partea cea mai trista este ca aveam o relatie foarte buna cu acel profesor si pana atunci chiar am crezut ca nu avea cum sa fie el ce a spus prostia asta. Aveam discutii de filozofie, de viata si perspective constructive. Era printre putinii profesori unde se putea avea o conversatie. Inclusiv profesorul de fizica ce ne-a avertizat cu 2 ani inainte, banuia ca celalalt profesor de religie este de vina. Si nu, nu era in varsta. Era chiar tanar, probabil mai tanar ca mine acum… si mai mult ca sigur inca preda in scoli!
Din acel moment, consider ca religia trebuie eliminata din scoli si trebuie lasata in cel mai bun caz doar ca o materie optionala! E o spalare de creiere masiva inca din scolile primare unde mintea copiilor este cea mai fragila!
Sa nu preacurvesti in “era OF” :)))))
Spalare pe creier la ora de religie?!?! Cine ar fi crezut?!?
Homosexualitatea și contracepția sunt încălcări grave ale poruncii “să nu ucizi”, dar uciderea lipsește din listă. Excelentă logică.
Cum ucizi ceva ce nu exista? Nu se formează nici un embrion.. nu are sens. Nu se încadrează nici la preacurvie cum a menționat autorul. Mai bine zis nu se încadrează la vreuna dintre porunci.
Există prezervative de mii de ani, sigur ar fi fost menționate în vreun pasaj religios dacă erau interzise sau măcar considerate greșite.
Ce se încadrează la una dintre porunci, “să nu ie numele domnului în deșert” este ce a predat profesorul de religie (preotul) pentru ca folosește textele religioase și implicit el simbol al bisericii și al lui Dumnezeu, să spună lucruri aliniate mentalității lui și nu în legătură cu textele religioase și mai ales în legătură cu Dumnezeu.
În plus oamenii încă nu fac diferența dintre Dumnezeu și preot, dintre spiritualitate și religie. Circulă vorba cu “fă ce zice popa, nu ce face popa” dar să fim serioși, nu toți preoții zic ce trebuie.. pentru ca sunt oameni, predispuși frânturilor de logica deoarece și ei de la om la om au inteligente diferite. În plus majoritatea reprezintă biserica (instituție) nu Dumnezeu.
Sincer, depinde de profesor. În gimnaziu profesorul de religie ne lua pe toți la bătaie, chiar și dacă nu făceai nimic tot luat una-două palme în joacă. Și la ce mână grea avea, te durea și așa. Orele lui erau mai mult un pretext pentru a vorbi de rău despre aproape toți ne-ortodocșii. Ne spunea cum, în ochii Domnului, un sectant e mai jos decât un ateu și merită să omoară, precum și că toți mormonii și penticostalii sunt adevăratul Illuminati. Îi punea adeseori pe colegii catolici să își ceară scuze pentru schisma de la 1054 și inchiziție, spunând că noi ortodocșii adevărați n-am făcut din astea. Și tot așa. Doar cu musulmanii și evreii nu prea avea nimic, dar doar aia pe care îi știe din Constanța. În rest, Dumnezeu cu mila, mai venea ca să bârfească celelalte religii. Nimeni n-avea tupeu să îi zică ceva, toți se căcau pe ei când îl vedeau. În timpul liber mergea și bătea Martori de ai lui Iehova.
În liceu era muuult mai bine, proful (preot real, spre deosebire de cel din gimnaziu despre care nimeni nu știa ce calificare avea dar n-avea tupeu să întrebe) era foarte chill, mai deschis și reformist decât majoritatea preoților ortodocși. Știa că nimănui nu îi păsa în mod real de orele de religie așa că încerca să abordeze și alte religii despre care să discutăm în mod deschis, să avem o dezbatere teologică reală.
Problema era că colegii de clasă se foloseau de oră doar ca scuză ca să fie antisemiți, islamofobi și în general profund intoleranți. Părintele avea intenții bune doar că publicul era predominant constituit din genul de oameni care în prezent susțin SOS Romania sau PPR lui Mihai Lască pentru că AUR e prea moderat pentru ei și cred că Simion e rrom homosexual. Nu erau credincioși dar erau genul ăla de atei rasiști care acum sunt fani Trump/Putin pentru că apără ”valorile cultural creștine”.
Așa că na, depinde de cine e profesor la religie și cum e clasa.