Mădălina Ghenea, celebra actriță româncă în vârstă de 37 de ani, continuă să-și impresioneze fanii cu fiecare apariție publică, iar frumusețea ei nu trece neobservată nici în rândul vedetelor.

Printre cele care s-au declarat cucerite de felul în care arată celebra actriță s-a numărat și Antonia, care nu s-a ferit să facă o declarație inedită.

Recent, cântăreața a distribuit pe rețelele de socializare o imagine în care Mădălina Ghenea apare într-o ținută extrem de senzuală și, anume, lenjerie intimă fină, peste care a purtat o rochie descheiată, ce i-a pus perfect în valoare silueta impecabilă și picioarele lungi.

Citește și: Antonia, după ce și-a injectat Aquafilling și a ajuns în spital: „Nu a fost vorba despre a nu face sport, scurtăturile nu duc nicăieri”

Antonia, care în ultima perioadă a trecut prin momente delicate din cauza unei intervenții estetice nereușite, nu a ezitat să își exprime public aprecierea față de actriță. „Acest corp este o operă de artă. Aceste picioare lungi pur și simplu mă omoară”, a scris artista care a distribuit o poză pe Insta Story cu actrița , arătându-și astfel admirația.

Antonia, despre Mădălina Ghenea

Antonia, despre Mădălina Ghenea / Instagram

Citește și: Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă un final tragic!”

Antonia a avut nevoie de 11 zile de spitalizare și a trecut prin trei operații

Vineri seară, într-un mesaj amplu postat pe Instagram, Antonia a vorbit despre coșmarul pe care-l trăiește din luna iunie,  când a trecut printr-o procedură estetică la nivelul feselor și, anume, injectarea substanței Aquafilling pentru a obține un aspect mai bombat. „Decizie proastă”, a mărturisit artista, afirmând că a fost o alegere făcută din dorința de a arăta „mai bine”, într-o lume în care presiunea social media este uriașă.

Complicațiile au apărut rapid și au fost atât de grave încât artista a ajuns să aibă nevoie de trei intervenții chirurgicale pentru a-i fi îndepărtată substanța și pentru a-i fi tratată infecția.

„Am trecut printr-o experiență traumatică și periculoasă, care sincer ar fi putut să aibă un final tragic”, a dezvăluit ea. „Orice intervenție, oricât de mică ți se pare, poate deveni un pericol real pentru sănătatea ta”, a mai subliniat ea.

Totuși, ea nu și-a pierdut speranța și acum se bucură că, după 11 zile petrecute în spital, a ajuns acasă, alături de copii.

Citește și: Antonia, seducătoarea într-o ținută care i-a avantajat silueta. Comentariile au curs lanț pe rețelele de socializare: „Vai mama mea!”

Galerie foto