26 Ianuarie 2026, 20:57
Redacţia PiataAuto.md

Când se gândesc la anumite perioade de timp, pasionaţii auto îşi pot aminti de unele modele care erau emblematice la acea perioadă, fiind de obicei admirate pentru ingineria şi performanţele lor. Spre exemplu, Mitsubishi Lancer Evo X a rămas un model elocvent al timpului său, şi puţini ştiu că o mare parte din acea experienţă s-a transpus mai târziu pe Toyota GR Yaris, cu un sistem de tracţiune integrală similar de genial. Germanii au Porsche 911, care pare să nu se demodeze niciodată, iar acum tot germanii mai au şi actualul BMW M3, care şi-a căpătat deja un statut de legendă vie. Italienii au Ferrari, britanicii au McLaren. Iar jurnaliştii germani de la AutoBild au testat de curând 10 automobile pe care le consideră viitoare legende, comparându-le cum se descurcă în zăpadă.

Maşinile alese sunt foarte diverse în preţ şi concept, dar toate au, în viziunea jurnaliştilor, potenţialul de a devenit modele definitorii pentru timpul lor, fiind adorate şi peste 10 sau 20 de ani. Aşa că jurnaliştii au dus cele 10 maşini în Livigno, Italia, la 1.816 altitudine, unde le-au comparat iniţial în duete, două câte două.

Prima pereche de modele a fost Audi S3 şi Golf R, maşini care sunt foarte apropiate tehnice, având aceeaşi platformă şi acelaşi motor. Dar teoretic, sistemul quattro ar trebui să ofere o ţinută mai bună pe zăpadă. Acum S3 nu mai are un diferenţial Haldex, ci conectează puntea spate printr-o cutie de transfer multi-disc, controlată electronic. Şi, la drept vorbind, Golf R are o distribuţie de cuplu spre puntea spate bazată pe acelaşi principiu.

Totuşi, jurnaliştii germani spun că Audi S3 reuşeşte să pună mai bine tracţiunea pe asfalt, datorită unei greutăţi uşor diferite, a unei distribuţii de greutate între axe diferite şi a micilor rafinamente în plus pe care le are maşina, chiar dacă substratul tehnic de la bază e acelaşi. Audi reuşeşte să aibă aderenţă din nou şi din nou, orice zăpadă sau gheaţă ar avea sub el, spun germanii. Aproape că e păcat că-n test au participat şi modelele japoneze, chiar i-au arătat că se poate şi mai bine.

Toyota GR Yaris a fost pusă alături de Mitsubishi Lancer Evo X, iar faptul că mai mulţi ingineri ai modelelor Evo au ajuns să lucreze apoi la Toyota nu e doar un zvon, ci un fapt. Reţeta motoarelor e diferită la cele două modele japoneze — la Toyota e un motor turbo de 3 cilindri şi 1,6 litri, iar la Lancer Evo X e unul de 2,0 litri şi 4 cilindri, tot turbo, dar tracţiunea integrală e similar de mecanică şi genială.

Sistemul de tracţiune integrală a lui Lancer Evo X avea o simetrie mecanică de invidiat, dar totodată avea parametri de inteligenţă pe care multe alte maşini le-au abordat abia mai târziu. Tracţiunea sa integrală e una impresionant de eficientă în transpunerea cuplului şi azi, dar îţi solicită dibăcia pentru a fi controlată. Dacă o ai, face minuni pe care nu le credeai posibile, ia sistemul de direcţie asistat hidraulic te ajută să simţi limitele în modul în care se manevrează maşina.

Toyota GR Yaris face lucruri impresionant de similare, iar comparaţia directă între ele aduce cu adevărat o continuitate spirituală. Totuşi, maşina se simte mai modernă prin răspunsul mai rapid al motorului la turaţii mai joase. Una e deja o legendă cu statut consacrat. Iar alta e o legendă sigură în devenire.

BMW M3 Competition xDrive a fost comparat cu i4 M50. Modelul electric le-a dat un pic de bătăi de cap germanilor până a ajunge la locul testului, din cauza unei prize nefuncţionale. Dar e curios că germanii au decis să compare cele două modele, invocând puterea de 530 CP a lui M3 şi 544 CP de pe i4 M50.

Şi asta pentru că i4 a fost numit de multe ori singura maşină electrică actuală suficient de plăcută de în condus, pentru a fi condusă de un pasionat auto profund. Surprinzător, dar pe zăpadă prezenţa a două electromotoare s-a dovedit a fi mai rapidă în transpunerea de cuplu, decât sistemului cu accente sport şi cu conexiuni mecanice de pe M3, spun germanii.

Aşadar, dacă îţi doreşti mai multă aderenţă pe zăpadă, în linie dreaptă, i4 M50 o face mai bine. BMW M3 a fost cu 4 secunde mai rapid pe un circuit acoperit cu zăpadă, dar tracţiunea integrală favorizează în mod clar puntea spate, ceea e super plăcut în condus. Şi dacă poţi jongla cu performanţa, e şi mai rapid, de fapt. Aşadar, ambele maşini şi-au reconfirmat statutul de legende aici, dacă i4 va reuşi să demonstreze că şi o maşină electrică poate rămâne legendară în timp.

Porsche 911 a venit în versiune Carrera 4 GTS, cu un motor boxer de 3,6 litri şi 541 CP la activ, cu tracţiune integrală, bineînţeles. Dar a fost comparat cu Mercedes-AMG GT 63 4MATIC, cu V8 de 4,0 litri biturbo şi 585 CP, model care a fost creat cu Porsche 911 în gând, pentru o concurenţă directă.

Şi adevărul e că ambele maşini sunt superbe. Porsche şi-a păstrat caracterul chiar şi turbina electrică, parte a noului sistem hibrid, spun germanii. Iar Mercedes pare un pic mai axat spre configuraţii clasice, oferind şansa de a decupla puntea spate în regim drift.

Dar pe circuit, Porsche a fost ceva mai dificil de controlat decât aşteptat jurnaliştii germani. Mercedes s-a dovedit a fi mai predictibil în asemenea condiţii de zăpadă şi mai jucăuş. Aşa că verdictul acestui duel a fost foarte rar pentru presa germană şi l-a declarat pe Porsche învins şi pe Mercedes învingător.

Ultimul duel a fost al supercar-urilor cu tracţiune spate, cu McLaren GTS cu V8 de 635 CP şi Ferrari 296 GTS, cu V6 hibrid, de 830 CP. Ferrari s-a dovedit a fi foarte neastâmpărat şi a fost nevoie de explorarea multor regimuri şi setări până când maşina a putut fi condusă mai predictibil pe zăpadă. La McLaren, fără un sistem hibrid, totul a fost mult mai simplu şi mai plăcut din start. Prin urmare, a fost dat un alt verdict neobişnuit, când Ferrari a fost învins de un concurent.

La final, în concluziile generale BMW i4, singura maşină electrică din cele 10, s-a dovedit a fi cea mai lentă, aşa că i-a cedat victoria duelului lui M3 Competition xDrive.

Totuşi, învingătorii absoluţi din cele 10 maşini, poziţionaţi mai sus de M3-ul actual, au fost declaraţi Mitsubishi Lancer Evo X şi Toyota GR Yaris. Un podium neaşteptat, deci, unde doar M3-ul e o prezenţă firească, dar primele două locuri sunt luate de două maşini nipone, una din are care mai bine de un deceniu de când a fost produsă şi mai bine de două decenii de când a fost concepută.

4

983

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT