Miercuri, 28 Ianuarie 2026, ora 07:49

5271 citiri

Swiatek, eliminată de la Australian Open și o reacție dură: "Suntem animale la zoo?"

Iga Swiatek FOTO X Tennis Letter

A doua semifinală feminină de la Australian Open le va opune pe Elena Rybakina și Jessica Pegula.

Jucătoarea kazahă Elena Rybakina, locul 5 WTA, a întrecut-o în două seturi pe Iga Swiatek, locul 2 WTA, scor 7-5, 6-1, în sferturile de finală ale Australian Open.

Rybakina va juca în semifinale cu Jessica Pegula, locul 6 WTA, care a învins-o pe compatrioata sa Amanda Anisimova (SUA, locul 4 WTA), scor 6-2, 7-6.

Iga Swiatek a vorbit la conferința de presă despre meciul cu Rybakina: „Cu siguranță nu am servit la fel de bine ca la Cincinnati, de exemplu, împotriva Elenei. Serviciul meu a fost cam normal. Și uneori ar fi putut să-mi ofere ceva mai mult. Cum am spus, în primul set cred că diferența a fost de câteva puncte. Ea mi-a oferit și câteva șanse pe serviciul ei. Uneori le-am folosit… alteori era, de pildă, 30-30 și am ratat un retur. Am vrut să fiu agresivă pe al doilea serviciu. Așa că uneori mai faci greșeli. Dar dacă vrei să faci break, trebuie să reușești exact într-un moment ca acela.

În setul al doilea am simțit că ritmul ei a devenit și mai mare. A fost mai precisă. Poate că eu am scăzut intensitatea la început, mai ales. Am câteva lucruri la care vreau să lucrez. Niciodată nu mi-a fost perfect să joc pe aceste terenuri, pentru că sunt rapide. Cred că data viitoare voi încerca din nou, oricum.”

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Poloneza s-a referit și la incidentul cu Cori Gauff, care a fost surprinsă de camerele de luat vederi cum își distruge racheta, după meciul cu Svitolina.

„Întrebarea este: suntem jucătoare de tenis sau suntem animale la zoo? Care sunt observate chiar și când merg la toaletă. Ok, asta a fost o exagerare, evident, dar ar fi frumos să avem puțină intimitate. Ar fi bine să ai și propriul tău proces și să nu fii observată tot timpul.

De exemplu, în alte sporturi ai anumite lucruri tehnice pe care vrei să le faci. Ar fi frumos să existe un spațiu în care să le poți face fără ca toată lumea să se uite. La Wimbledon există zone unde pot intra oamenii acreditați, dar fără fani. La unele turnee este imposibil și ești observată constant.

Nu cred că ar trebui să fie așa, pentru că noi suntem jucătoare de tenis. Suntem menite să fim urmărite pe teren și la conferințe. Asta este meseria noastră. Nu este meseria noastră să devenim un meme atunci când îți uiți acreditarea. E amuzant, sigur, oamenii au despre ce vorbi. Pentru noi, nu cred că este necesar.”

În prima semifinală vor juca Aryna Sabalenka și Elina Svitolina.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent