Miercuri, 28 Ianuarie 2026, ora 17:01

1833 citiri

Continuă controversa de la Australian Open, în legătură cu jucătoarele filmate: ”Doar când te duci la duș și la baie!”

Jessica Pegula FOTO X Jose Morgado

Învinsă marți de ucraineanca Elina Svitolina în sferturile de finală ale Openului Australiei, Coco Gauff și-a spart racheta pe culoarele Rod Laver Arena la finalul meciului, gest surprins de camerele de filmare.

La finalul meciului pierdut în fața Elinei Svitolina, scor 1-6, 2-6, Gauff a ieșit de pe teren cu o expresie foarte serioasă și a făcut tot posibilul să-și stăpânească furia. Dar ea a explodat literalmente câteva minute mai târziu, aparent în culisele Rod Laver Arena, într-un loc în care credea că nu e filmată.

În apărarea americancei au sărit mai multe jucătoare, inclusiv conaționala Jessica Pegula, subiectul fiind deja unul extrem de controversat.

„Coco nu s-a înșelat când a spus că singurul loc intim este vestiarul, ceea ce este o nebunie. Să simți că cineva te filmează constant…Este complet inutil. Cred că este o adevărată încălcare a vieții private.

Literalmente, singurul moment în care nu ești filmat este doar când te duci la duș și la baie.

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Cred că este ceva ce trebuie să reducem, asta cu siguranță. Da, nu cred că ceea ce a făcut Coco a fost greșit. Doar că oamenii se întâmplă să se uite la asta. Te simți ca și cum ai fi sub microscop în permanență.

Apoi, evident, oamenii postează online și fie scot din context, fie te judecă pentru un moment care nu ar trebui să fie un moment public. Ar trebui să fie un moment privat”, crede Jessica Pegula.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent