Profesorul Francis Fukuyama îl critică pe Trump FOTO: Captură YouTube
Celebrul Francis Fukuyama, profesor de la Universitatea Stanford, Statele Unite, a analizat rezultatele reuniunii anuale de la Forumul economic de la Davos, venind cu o critică dură la adresa unui președinte speriat. Expertul spune într-o analiză că Donald Trump s-a retras, iar lucrurile au devenit momentan mai calme. Retragerea lui Trump – momentul său „Trump se sperie mereu” (“Trump always chickens out” – TACO) – a fost determinată de mai mulți factori. Dar profesorul vorbește și de faptul că lumea se confruntă cu o incertitudine a politicii externe a SUA din cauza unui singur individ în vârstă și instabil mintal.
Donald Trump și-a retras amenințările de a lua Groenlanda de la Danemarca prin forță și a ajuns la un fel de „acord” cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, privind securitatea arctică, potrivit Persuasion.
Retragerea lui Trump – momentul său „Trump se sperie mereu” – a fost determinată de mai mulți factori. Probabil cel mai important a fost declinul piețelor bursiere și obligațiunilor din SUA, ca reacție la amenințările sale privind Groenlanda. Dar și europenii au jucat destul de bine, explică Fukuyama.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen și ministrul de Externe, Lars Løkke Rasmussen, au afirmat că problema suveranității asupra Groenlandei nu este negociabilă și nu au încercat să se întâlnească cu Trump. Dacă o astfel de întâlnire ar fi avut loc, ar fi dat impresia că suveranitatea era disponibilă, în așteptarea unui acord privind prețul. Danemarca a primit, de asemenea, un sprijin puternic din partea celorlalți aliați europeni.
Celălalt eveniment de la Davos a fost efortul lui Trump de a convoca un „Consiliu al Păcii”, care a rezultat din comitetul susținut de ONU pentru a se ocupa de viitorul Gazei. Carta acestei organizații este ridicolă: Trump s-a autoproclamat președinte al Consiliului pe termen nelimitat, având puterea unică de a accepta sau respinge noi membri. Mandatul său în această funcție va dura dincolo de președinție, iar calitatea de membru permanent în organizație poate fi cumpărată pentru o contribuție de 1 miliard de dolari. Printre țările care au semnat la Davos s-au numărat statele din Golful Persic și alte țări arabe, o mână de state din Asia Centrală, Bulgaria, Ungaria, Pakistan, Paraguay și Argentina. Toate aceste țări au avut o relație anterioară cu Trump sau vor ceva de la el; în afară de Bulgaria, nicio democrație europeană sau est-asiatică nu a fost dispusă să se alăture.
Trump a provocat o criză majoră în alianța NATO din cauza Groenlandei și a rezolvat această criză dând înapoi. Ministerele de externe din întreaga lume au fost puse într-o stare de agitație, dar apoi, în cele din urmă, li s-a spus: „nu contează”.
Niciun aliat american nu se poate baza pe sprijinul SUA
Acest lucru nu înseamnă că toată lumea poate sta liniștită acum. Prim-ministrul canadian Mark Carney a avut dreptate când a afirmat că a avut loc o „ruptură” și nu doar o tranziție în ordinea internațională. De acum înainte, niciun aliat american nu se poate baza pe sprijinul SUA, iar puterile mijlocii vor trebui să acționeze singure și să coopereze pentru a compensa această pierdere.
Mai mult, fiecare țară din lume va trebui acum să se confrunte cu o povară a incertitudinii cu privire la modul în care Statele Unite vor acționa în viitor. Politica sa externă nu va fi condusă de niciun set fix de idei sau aranjamente instituționale, ci mai degrabă de gândurile eratice ale unui singur individ îmbătrânit și instabil mintal.
Urmărindu-l pe Trump în ultimul an, ne-am dat seama că instrumentele obișnuite pe care observatorii internaționali le aduc în analiza politicii externe – știința politică, economia, sociologia și altele asemenea – nu sunt nici pe departe la fel de importante ca psihologia, atât individuală, cât și socială. Evoluția politicilor lui Trump poate fi înțeleasă doar în raport cu propria sa minte și motivații.
L-aș compara pe Donald Trump cu un băiat de zece ani care a descoperit un aruncător de flăcări în curtea din spate a părinților săi și a ajuns să realizeze că poate arde orice vrea cu el. Acum caută în mod activ alte lucruri cărora să le poată da foc.
Există o mare problemă cu această evoluție psihologică. Trump a supraestimat în mod constant puterea Statelor Unite în raport cu alte țări. Până acum, Trump a reușit să-și folosească instrumentul militar împotriva unor jucători internaționali slabi, cum ar fi un Iran paralizat sau o Venezuela care se prăbușește.
Evaluând comportamentul general al lui Trump, un lucru este clar: nu este un instituționalist. Mai degrabă, este un distrugător de instituții care vrea să le înlocuiască cu propriile sale preferințe, care inevitabil îl avantajează personal.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent