29 Ianuarie 2026, 17:18
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, panourile fotovoltaice au devenit un subiect tot mai răspândit, iar construcţia de noi parcuri fotovoltaice are loc cu un ritm intens în multe regiuni din lume. De multe ori energia din panouri fotovoltaice e calificată drept sursa cea mai ieftină şi imediată de electricitate, după hidrocentrale, care pot oferi energie mai ieftină, dar nu la fel de imediată din cauza duratei construcţii. În zilele noastre, e absolut firesc să auzim despre prosumatori, care-şi instalează panouri pe acoperişurile caselor şi-şi asigură o parte din consumul propriu, restul furnizându-l în reţea. Dar, acum 44 de ani, panourile fotovoltaice erau abia la începuturi, iar ideea de a construi prima instalaţie de panouri fotovoltaice conectate la reţea a venit abia în 1982, cu inaugurarea ei în 1984 în Elveţia. Partea uimitoare e că acea instalaţie mai funcţionează şi azi, la aproape 42 de ani de la momentul instalării.
Imagine capată cu instalaţia din Elveţia, la scurt timp după ce a fost conectată la reţea în 1984
Panourile fotovoltaice erau cunoscute deja ca invenţie şi utilitate, iar principala lor aplicabilitate iniţială a fost asigurarea de energie pentru sateliţii din cosmos. Abia apoi au început a fi create panouri derivate pentru folosirea pe pământ, însă costul de producţie al acestora era prea mare şi folosirea lor pentru a produce electricitate la scară mare, care să justifice conectarea la reţelele electrice centralizate, era considerată drept inoportună.
Către începutul anilor 1980, unele ţări mai deschise la tehnologii noi, precum Elveţia, începuseră să folosească panourile fotovoltaice pentru anumite edificii mai izolate, precum adăposturile montane din Alpi, iar energia lor era folosită doar local, pentru necesităţi mici de consum.
Tot elveţienii, însă, au fost cei care au creat utilajele de fabricare a panourilor fotovoltaice la scară mai mare, prin compania Meyer Burger. Era clar, deci, că energia solară intriga inovarea în această ţară încă în anii 80.
Pe atunci, panourile solare aveau un preţ de 21 franci elveţieni per watt, de zeci de ori mai scumpe decât azi. E ca şi cum un panou fotovoltaic de 550 W de azi ar costa 11.550 franci sau 12.680 euro, iar o instalaţie de 10 kW pentru o casă ar costa 210.000 franci sau 228.735 euro. Dacă mai aplică şi inflaţia din acest răstimp, ajungem la cifre de-a dreptul uriaşe.
Foto: Un modul din instalaţia TISO din Elveţia
Totuşi, chiar şi cu aceste costuri uriaşe, în 1982 elveţienii au decis să construiască prima instalaţie de panouri fotovoltaice suficient de puternică, încât să merite conectarea la reţea. Instalaţia a fost amplasată pe acoperişul unei săli de întruniri, a şcolii universitare SUPI; din localitatea Canobbio, cantonul Ticino. Şcoala avea şi un laborator de cercetare, iar datele panourilor urmau a fi colectate de-a lungul timpului, studiindu-se astfel şi evoluţia lor în timp.
În anul 1984 instalaţia a fost gata şi a primit numele de TISO, de la Ticino Solare. Avea 288 de module şi o putere de 10 kW în total, deci cam 34,75 W per modul. Panourile erau constituite din celule de silicon mono cristalin, iar materialul de acoperire, sau încapsulare a acestora, a fost de trei tipuri, pentru a urmări evoluţia diferită a acestora în timp.
Panourile au fost conectate la un invertor şi apoi la reţeaua electrică centralizată a oraşului, nu la o reţea izolată a şcolii universitare, iar asta a constituit o premieră europeană, care a atras un mare intens. Şi cifrele de funcţionare au confirmat că asemenea instalaţii pot contribui notabil la producţia de electricitate. La un cost foarte mare pe atunci, dar era importantă şi producţia pentru a se putea spera la scalare şi reducere de costuri.
De-a lungul anilor, cablurile şi invertorul au fost înlocuite, dar panourile au rezistat mult mai bine. În anul 2019, la 35 de ani de operare, s-a făcut o inventariere profundă. Circa trei cincimi din module aveau încă o eficienţă de peste 80%, faţă de cea iniţială, în timp ce 30 dintre ele aveau o eficienţă de 93%, păstrându-se de-a lungul timpului aproape fără degradare.
Astăzi, în anul 2026, din cele 288 module originale au mai rămas 48 module în operare, ceea ce-i permite sistemului să rămână încă funcţional. Celelalte module au ajuns deja la finalul vieţii lor şi au fost înlocuite cu altele mai noi.
Două din materialele de încapsulare folosite acum 44 de ani au manifestat o uşoară îngălbenire în timp, ce a redus din eficienţă. Unul, însă, a rămas aproape neschimbat şi e recomandabil pentru a fi folosit la panourile moderne de înaltă calitate.
Foto: Trei evoluţii diferite în timp a materialului care acoperea panourile din 1984
Cercetătorii au concluzionat că principalul factor de cauzare a degradării panourilor fotovoltaice a fost penetrarea de umiditate, în special pe la muchiile acestora. Toleranţele muchiilor şi modul de asamblare a permis formarea căilor de pătrundere a umidităţii în timp, dar aceste lecţii au fost deja învăţate şi acum nu mai există asemenea vulnerabilităţi la panourile mai noi de înaltă calitate, spun elveţienii. Desigur, curăţarea periodică făcută corect e la fel de importantă pentru asigurarea duratei loc de viaţă.
Aşadar, această instalaţie din Elveţia a impulsionat enorm dezvoltarea panourilor solare de mai departe, determinând căutări de noi soluţii de a le reduce costurile de producţie şi a le face viabile. Iar durata de viaţă a depăşit cu mult cei 25 de ani estimaţi iniţiali. Se poate spune că 35 de ani instalaţia a funcţionat impecabil, iar de la 35 până la 44 ani a avut deja o rată mai mare de cedare a modulelor. Şi asta chiar dacă pe atunci s-au mai admis şi scăpări în construcţie, care au permis înfiltrările de umiditate, menţionate mai sus.
1
12,005
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT