Zoom
Urșii polari polarizează comunitatea științifică
Mai sus de Norvegia, cum privești pe hartă, mai jos de Polul Nord, care nu se vede, și mai la stânga de Groenlanda, despre care s-a scris mult în ultima vreme, se întinde grupul de insule Svalbard, teritoriu norvegian. Acolo este mai frig decât la noi și cred că e sărăcie mai mare decât la noi, fiind gheață cam peste tot, deci sigur n-au vii, nici livezi de pruni. Sunt, în schimb, urși polari, ca mai peste tot, prin zona arctică: doar că urșii polari din Svalbard, în ciuda topirii gheții și a estimării cercetătorilor, s-au îngrășat, spre deosebire de colegii lor din Groenlanda, Alaska ori Golful Hudson, care au slăbit, de parcă ar fi mers zilnic la sală.
Din câte zic oamenii de știință, respectivii urși polari din Svalbard s-au îngrășat fiind nevoiți, tocmai din pricina topirii gheții, să consume mai ales hrană terestră, adică morse și reni; în plus, focile gustoase și pline de grăsime, alimentul de bază al urșilor, sunt adunate acum în grupuri mari pe suprafețe mici de gheață, fiind mai ușor de prins – practic, sunt la promoție.
După cum spuneam, situația din Svalbard nu se potrivește cu cea din alte ținuturi arctice: în Groenlanda, urșii polari au devenit, de foame, supli ca fotomodelele. Iată de ce comunitatea științifică s-a scindat (mai bine zis, polarizat, fiind aproape de Polul Nord): unii cercetători sunt de părere că, salvarea fiind hrana terestră, ca în Svalbard, ar fi indicat să vină pe insulă trupe terestre americane, știind că militarii lor de azi sunt dolofani, de la ce prostii mănâncă, și n-au condiție fizică, deci nu pot fugi prea departe. Ceilalți spun că, dimpotrivă, există riscul să li se îmbolnăvească bieții urși, care n-au fost învățați cu chimicalele din fast-food, și să dea pântecăraia în ei. Chit că așa s-ar putea găsi mai ușor plăcuțele de identificare de la gâtul militarilor americani dați lipsă la apel – AWOL, cum se mai zice la ei.
1.016 vizualizări