Vineri, 30 Ianuarie 2026, ora 20:28
1492 citiri
Decizia Apple de a lansa iPhone Air exclusiv cu eSIM a stârnit controverse, mai ales în piețele unde cartela fizică este încă larg folosită. La scurt timp după apariția dispozitivului, un atelier de reparații din Shenzhen a demonstrat că limitarea nu este una tehnică absolută, și un iPhone Air poate funcționa și cu o cartelă SIM clasică.
Tehnicienii chinezi au reușit să integreze un cititor de SIM fizic direct în carcasa telefonului, modificând atât exteriorul, cât și componentele interne. Intervenția presupune decuparea precisă a șasiului pentru montarea unei tăvițe SIM și lipirea unui modul de citire direct pe placa de bază a telefonului.
Pentru a face loc noului component, atelierul a fost nevoit să înlocuiască motorul haptic original al telefonului cu unul mai compact. Această modificare a eliberat spațiul necesar fără a afecta funcționarea de bază a dispozitivului. Potrivit celor care au realizat conversia, telefonul modificat recunoaște imediat cartela SIM, se conectează la rețele 5G și permite efectuarea de apeluri și trafic de date în mod normal.
Cei implicați susțin că telefonul își păstrează și rezistența la apă și praf, echivalentă standardului IP68, deși acest aspect nu poate fi verificat oficial după o intervenție de acest tip.
Modificarea sugerează că eliminarea slotului SIM de pe iPhone Air ține mai degrabă de o decizie de design și strategie din partea Apple, nu de imposibilitatea integrării unei cartele fizice.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent