
3 Octombrie 2025, 16:28
Redacţia PiataAuto.md
Există multe maşini fabricate în ultimii 10 ani, care vin cu recomandări de-a dreptul bizare de la producător în intervalele de service pentru schimbul de ulei, filtre şi alte consumabile. Acestea sunt adeseori atât de mari, încât dacă proprietarii le respectă, către momentul în care ajung a puţin după 100.000 km, motoarele acestor maşini sunt deja pline de probleme şi acestea aproape că o iau ireversibil spre calea casării totale, reparaţiile scumpe nemaifiind justificate. Dar un mecanic din Mara Britanie a arătat de curând că pot exista recomandări care pot să impresioneze în continuare prin termene uriaşe. Un Peugeot 508, în motorizare diesel, l-a lăsat consternat pe acest mecanic în recomandările cu care vine de la producător.
Schimbul de ulei e recomandat la fiecare 20.000 mile sau 32.187 km, ceea ce e foarte mult, dar încă nu depăşeşte toate recordurile imaginabile, întrucât există dubiţe care vin cu recomandări de intervale la 35.000 km. Ceea ce e dincolo de ulei impresionează şi mai mult.
Totuşi, pentru un autoturism cu motor 1,5 diesel, precum acest Peugeot, schimbarea uleiului la fiecare 32.200 km e o adevărată uzură accelerată programată pentru acest propulsor. Dacă faci schimburile atât de rar, deja pe la al doilea schimb, la vreo 64.500 km, e foarte probabil ca din acel motor să iasă jeleu, nu ulei lichid.
Mecanicul britanic spune că recomandarea lui ar fi să se facă schimbul de ulei în mod ideal la fiecare 5.000 mile sau 8.000 km. Bine, am putea adapta la 10, 12, sau 15 mii km maxim. Dar nu 32.200 km, pentru că uleiul îşi pierde inevitabil calităţile într-un asemenea interval şi nu mai asigură lubrifierea necesară.
Mai departe, lucrurile devin şi mai interesante, întrucât mecanicul a observat că la prima vizită la service, pe care producătorul o estimează la 32.200 km, trebuie schimbat doar filtrul de ulei şi uleiul şi atât. Nimic altceva. Iar asta înseamnă că filtrul de aer pentru admisie rămâne tot cel iniţial.
Abia la 40.000 mile sau 64.400 km, e recomandat prima înlocuire a filtrului de admisie! Mecanicul francez se arată de-a dreptul oripilat de o asemenea recomandare oficială şi se întreabă dacă acei oameni de la Peugeot, care au schiţat aceste intervale sunt cu adevărat ingineri şi dacă-şi dau seama că motorul e unul turbo, care are nevoie de un flux mai mare de aer în funcţionare, şi dacă ei înţeleg că un filtru de aer pur şi simplu nu poate rezista curat timp de 64.400 km?
Mecanicul e atât de consternat de aceste recomandări, încât spune direct — dacă veniţi la noi pentru prima dată la 64.400 km pentru schimbul filtrului de admisie, vă spunem direct că aveţi mari şanse că împreună cu acel filtru va trebui să vă schimbăm şi turbina, care va fi măcinată de aerul trecut prin filtrul îmbâcsit, furnizat în cantităţi tot mai mici şi-n formă tot mai murdară.
Mai mult ca atât, recomandarea oficială spune că până şi atunci când o maşină merge puţini kilometri şi ar putea să vrea să înlocuiască acest filtru din cauza termenului calendaristic, tot n-ar trebui să o facă mai devreme decât o dată la 4 ani.
Foto: Recomandarea oficială a Peugeot pentru intervalele de service
Şi francezii de la Peugeot au recomandat acelaşi interval uriaş de 64.400 km şi pentru schimbul filtrului de combustibil. Din nou, la motorizările diesel e un termen mult prea mare şi pentru asta, un termen de 20-30 mii km fiind cel recomandat de obicei.
Şi în acelaşi ton cu intervale uriaşe recomandate, şi schimbul curelei de distribuţie e recomandat la tocmai 120.000 mile sau 120 luni, adică la fiecare 193.123 km sau 10 ani. Din câte cunoaştem, acest motor are curea de transmisie ce leagă arborele cotit de arborii cu came, iar între arbori există un lanţ, pe o mare parte din anii de producţie a acestui motor, care a fost şi subiectul unor rechemări în service. Ei bine, Peugeot crede că schimbul curelei de distribuţie la aproape 200.000 km sau 10 ani e perfect acceptabil, el fiind sincronizat şi cu perioada recomandată pentru schimbul curelei pentru accesorii.
Concluzia mecanicului e simplă şi evidentă. Dacă proprietarii respectă strict aceste intervale de service date de producător, motoarele maşinilor lor nu vor rezista mult timp după încheierea garanţiei. Or, printr-o asemenea recomandare, maşina e condamnată la o mentenanţă proastă, care-i grăbeşte inevitabil uzura în mod conştient.
Vezi totul în video-ul scurt de mai jos.
0
4,064

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

