Sambata, 31 Ianuarie 2026, ora 22:20
1746 citiri
Clădire rezidențială din Kramatorsk, lovită de ruși/FOTO:X/@IrynaVoichuk
Rusia nu este pregătită să facă concesii reale în vederea unei reglementări pașnice a războiului din Ucraina și transmite că revendicările sale teritoriale depășesc cu mult problema Donbasului. Aceasta este concluzia Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), care a analizat recentele declarații ale lui Iuri Ușakov, consilier al președintelui rus Vladimir Putin.
Potrivit experților ISW, Ușakov a devenit în ultima perioadă principalul – și uneori singurul – reprezentant al Kremlinului care comentează public negocierile dintre Rusia și Statele Unite, un detaliu care sugerează importanța mesajelor transmise pe această cale.
Institutul constată că Moscova respinge evaluarea formulată de partea americană, potrivit căreia controlul teritorial asupra regiunii Donețk ar fi singurul punct major rămas în dispută în cadrul negocierilor de pace dintre SUA, Ucraina și Rusia.
Anterior, secretarul de stat american Marco Rubio declarase că discuțiile dintre cele trei părți s-ar fi concentrat pe „o singură problemă centrală”, respectiv statutul regiunii Donețk. Kremlinul pare însă să transmită un semnal diferit.
Într-un interviu acordat unui post de televiziune de stat din Rusia, Iuri Ușakov a afirmat că, deși chestiunile teritoriale sunt „cele mai importante”, pe agenda negocierilor se află „și multe alte probleme”. Formula ambiguă este interpretată de ISW drept o încercare de a lărgi cadrul discuțiilor și de a menține presiunea asupra Occidentului, fără a limita pretențiile Rusiei la Donbas.
Amenințării din partea conducerii Dumei de Stat
Tensiunile au fost amplificate de declarațiile președintelui Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, care a amenințat Ucraina cu noi atacuri începând de săptămâna viitoare. Oficialul rus susține că deputații cer utilizarea unei „arme de represalii”, mai puternice, în contextul scăderii drastice a temperaturilor, prognozate să ajungă până la minus 30 de grade Celsius.
Într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, Volodin a afirmat că refuzul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a se deplasa la Moscova va avea consecințe, iar populația Ucrainei se va confrunta cu „noi dificultăți” în perioada următoare.
„Deputații Dumei de Stat insistă asupra folosirii unor arme mai puternice — armele de represalii — până la atingerea obiectivelor operațiunii speciale”, a scris Volodin, folosind termenul oficial prin care autoritățile ruse desemnează războiul declanșat împotriva Ucrainei.
Declarațiile vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, i-ar fi cerut lui Vladimir Putin să suspende, până la 1 februarie, loviturile asupra orașelor ucrainene, pentru a crea un cadru favorabil negocierilor. Pe 30 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat existența unei înțelegeri privind un posibil „armistițiu energetic”, evitând însă detalii suplimentare.
Ulterior, Volodimir Zelenski a precizat că nu este vorba despre un acord ferm, ci despre o „posibilitate”, activă începând cu 30 ianuarie, subliniind că Ucraina va răspunde în mod simetric oricărei încălcări. Ce se va întâmpla după 1 februarie, termenul-limită indicat de partea rusă, rămâne deocamdată incert.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
