- Cristi Chivu (45 de ani) și-a dorit să-i aducă, în această iarnă, pe Moussa Diaby (26 de ani) și pe Curtis Jones (25 de ani) la Inter, însă ambele mutări au picat.
- Perioada de mercato în Serie A se va încheia luni, 2 februarie.
Inter se confruntă cu probleme serioase în flancul drept, acolo unde olandezul Denzel Dumfries (29 de ani) nu este complet refăcut după operația suferită la gleznă în luna decembrie.
Pentru a rezolva acest imediment, formația antrenată de Cristi Chivu s-a aflat în negocieri cu Al-Ittihad pentru un împrumut cu clauză de cumpărare definitivă, în valoare de 28 de milioane de euro, pentru Moussa Diaby.
Transferul lui Moussa Diaby la Inter a picat
Potrivit jurnalistului Fabrice Hawkins, de la RMC Sports, francezul își dăduse acordul pentru un viitor transfer, însă fosta campioană din Arabia Saudită nu a fost mulțumită de oferta făcută de nerazzuri.
Concret, Al-Ittihad ar fi vrut ca Inter să ofere o clauză în valoare de 40 de milioane de euro.
Astfel, mutarea a picat, iar Diaby va rămâne la gruparea antrenată de Sergio Conceicao cu care are contract până în anul 2029.
🚨🇸🇦Excl Moussa Diaby reste à Al-Ittihad. Les Saoudiens voulaient 40M€ et ont refusé une offre de prêt avec option d’achat obligatoire de 28M€ de l’Inter. L’international français va donc poursuivre la saison à Al-Ittihad où il est sous contrat jusqu’en 2029 pic.twitter.com/WdNoeReeDM
— Fabrice Hawkins (@FabriceHawkins) January 31, 2026
28.000.000 de euro
este cota lui Moussa Diaby
- Crescut la academia celor de la PSG, Diaby a mai evoluat de-a lungul carierei la Crotone, Leverkusen și Aston Villa.
Liverpool i-a spus și ea pas lui Inter
Liderul din Serie A se confruntă cu probleme și în linia de mijloc.
Recent, presa din Anglia a anunțat că Inter și Nottingham au ajuns la un acord de principiu pentru un eventual împrumut al lui Davide Frattesi, însă decizia finală îi va aparține jucătorului.
Pentru a-l înlocui pe internaționalul italian, gruparea de pe „Giuseppe Meazza” a pus ochii pe mijlocașul celor de la Liverpool, Curtis Jones.
Potrivit lui Fabrizio Romano, jurnalist italian specializat în transferuri, Inter i-a propus campioanei Angliei un împrumut cu opțiune de cumpărare stabilită la 40 de milioane de euro.
Cu toate acestea, Liverpool nu își dorește să-l lase pe Jones să plece împrumut dacă acesta nu-și va prelungi contractul cu gruparea de pe Anfield. Actuala înțelegere a mijlocașului englez expiră în vara lui 2027.
🚨🏴 Liverpool are not opening doors for Curtis Jones exit in January after Spurs approach three weeks ago and Inter loan proposal sent yesterday.
Jones contract expires in June 2027 and #LFC don’t let him leave on loan if he doesn’t sign new deal.
🎥🇮🇹 https://t.co/dAQdM2jb4G pic.twitter.com/GqgFV5JYPJ
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) January 31, 2026
40.000.000 de euro
este cota lui Curtis Jones, potrivit transfermarkt
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport