România
și Germania încearcă să-și dezvolte relațiile bilaterale, iar
vizita premierului Ilie Bolojan, care vine la 2 ani după o altă
vizită a unui fost premier român, Marcel Ciolacu, transmite anumite
mesaje. Cele două state au semnat un memorandum bilateral, ceea ce
reprezintă un pas. Totuși, spre deosebire de relațiile
româno-franceze, cele cu Germania nu au depășit un anumit nivel,
dovadă și că Germania a refuzat să trimită trupe în România.
Politologul Radu Albu Comănescu, profesor la UBB Cluj, explică, într-un interviu, pentru „Adevărul”, de ce relațiile bilaterale cu Germania nu sunt la fel de bune precum cele cu Franța și ce e de făcut pentru dezvoltarea lor.
Ilie Bolojan și Friedrich Merz echilibrează relațiile bilaterale. FOTO: Captură video
Adevărul:
Premierul Ilie Bolojan a vizitat Berlinul, prilej cu care a fost
semnat și un acord militar bilateral. Cu toate acestea, relațiile
română-germane continuă să fie la un nivel mult mai scăzut decât
cele româno- franceze. Care ar fi explicațiile?
Radu
Albu Comănescu: Aș începe prin a menționa faimosul proiect
înaintat de Germania cu privire la „Europa cu două viteze” și
am înțeles că o primă întâlnire a avut deja loc pe 21 ianuarie,
cel al „Europei celor șase”. E o formă de directorat care s-ar
putea să se transforme într-un dictatorat al celor mai puternice
economii care ar prelua puterea și din punct de vedere politic și
militar în Uniunea Europeană. Și atunci, dacă stăm să
privim cu atenție, e un detaliu ce aruncă și o imagine diferită
asupra relației pe care o avem cu Germania, pentru că noi nu am
fost invitați să facem parte din acel cerc select. Am verificat, de
altfel, noi suntem economia, în cel mai bun caz, economia a 13-a sau
a 14-a în Uniunea Europeană.
Deci
mai avem până să ajungem la nivelul acesta și să fim priviți cu
mai mult interes. Acum, legat de vizită. Cred, de fapt chiar am
convingerea că guvernul de la București încearcă în acest moment
să echilibreze pe undeva zona politică și relația economică cu
ceea ce numim încă motorul franco-german, prin reînnoirea
legăturilor cu Berlinul.
Odată,
după schimbarea cancelarului și venirea lui Friedrich Merz, care
este mult mai dinamic și mai orientat, să spunem așa, cu o
convingere mai mare despre capacitatea Germaniei de a putea contribui
la integrarea europeană decât a fost Olaf Scholz pe de o parte și
chiar Angela Merkel înainte. Pe de altă parte, această vizită a
premierului Bolojan urmărește, cred, un plan și are și rolul de a echilibra puțin relațiile. Relațiile trebuie echilibrate în sensul în care zona economică este cumva privilegiată în relațiile
cu Germania, iar zona politică militară pare a fi la noi
privilegiată în raport cu Franța.
Cum se împart interesele în Europa
Întrebarea
care decurge de aici este în ce fel Germania înțelege să
relaționeze în securitatea europeană cu România?
Reamintesc
faptul că noi avem un fel de parteneriat cu Germania în ceea ce ar
fi trebuit să fie o funcțională „Framework Nations Concept”,
un cadru în care Germania prelua practic în câteva sectoare
militare comanda și integrarea unor serii de națiuni din Europa
Centrală. Dar dintre toate națiunile-cadru care și-au oferit
această disponibilitate celorlalți parteneri din Europa, cel
german, deci cadrul german, funcționează cel mai puțin și este
probabil cel mai rămas pe hârtie. Mai este cel creat de Marea
Britanie, care este Joint Expeditionary Forces în zona de nord a
Europei, are o dinamică excepțională și a contribuit foarte mult
la tipul de integrare pe care îl vedem astăzi în zona Balticii. De
asemenea, mai este cel lansat de Italia, care este pe spațiul
Adriatic și Mediteranean, dar la fel ca și cel german, în funcție
uneori de opțiunile politice ale Italiei, el e mai mult sau mai
puțin veridic ca substanță. Și cel lansat de Franța, faptul că
Franța a preluat leadership-ul pe zona Carpaților și a Dunării,
Franța având o relație de altfel foarte strânsă cu Grecia.
Germanii se dau la o parte din fața Franței
De
acord, dar ce determină Germania să stea departe de această zonă
de sud-est a Europei?
Berlinul
înțelege să nu intre în acest spațiu geografic și să lase
Franța. E un soi de zonă de sferă de interes francofonă, pentru
că și România și Bulgaria sunt țări francofone, iar împreună
cu Grecia, care cum spuneam are un parteneriat militar foarte strâns
și chiar specific bilateral cu Franța, constituie probabil o zonă
în care Berlinul înțelege să nu încalce limitele pe care Franța
a căutat să le stabilească. Și atunci se concentrează pe
Baltica, care e pe de altă parte și geografic mai accesibilă,
într-un parteneriat care deocamdată merge foarte bine cu țările
baltice, dar care știm bine e un pic mai spinos cu Polonia.
Deci
în zona militară această configurație — Germania pe Baltica,
Franța în spațiul sud-est european — pare să fi fost oarecum
natural înțeleasă sau decisă subtil între cei doi. Aș mai
atrage totuși atenția că Germania a avut de-a lungul ultimelor 12
ani intervenții în România în sensul air-policing și participări
cu mici misiuni înainte de războiul din Ucraina la un nivel pe care
Franța, de pildă, nu le găsea. Franța nu avea aici prezență
militară, iar misiunile erau foarte rare. O dată la doi ani, de
pildă, aveam o corvetă sau o fregată franceză ancorând în
portul Constanța pentru o scurtă perioadă. Dar toate erau făcute
tot așa într-un cadru în care Parisul transmitea un mesaj politic
Moscovei că prezența unei nave franceze în Marea Neagră nu este o
provocare la adresa Rusiei. Deci toată curtoazia era practic
adresată spațiului rusesc.
Vedem
pe de altă parte că Germania este interesată să ne vândă arme…
Acum,
ceea ce ne-am dorit într-adevăr s-a văzut în ultima perioadă:
investițiile germane în zona armamentului, inclusiv folosindu-se
fabricile de armament din România, cresc. În ce măsură ele vor
căpăta amploare sau se vor menține la un anumit nivel sau devin
permanente — pentru că putem avea o perioadă de 5-10 ani după
care aceste investiții să se limiteze sau să înceteze în funcție
de contextul geopolitic — asta rămâne de văzut și cred că va
fi permanent un element de negociere cu Berlinul. Dar pentru noi va
deveni interesant modul în care Germania și-a construit forța
militară în termeni de producție, pentru că devine într-adevăr
un motor al reînarmării Europei. Deci acolo mai sunt zone de
explorat în termeni de parteneriat.
Nici Ciolacu nu i-a putut convinge să vină și în România
În
urmă cu doi ani, premierul de atunci al României, Marcel Ciolacu, a
fost în Germania într-o vizită similară, profitând de relațiile
bune pe care le avea cu fostul cancelar Olaf Scholz. Iar Ciolacu a
insistat, l-a rugat pe cancelar să dispună trimiterea unor trupe
germane în România, ceea ce Scholz a refuzat în pofida relației
bune pe care o avea cu fostul prim-ministru român. De ce această
poziție și acest „nu” spus atât de ferm?
Probabil
pentru că Germania pe atunci încă nu se gândea să trimită
trupe, mai ales în tipul de psihologie politică pe care îl avea
Olaf Scholz, extrem de prudent. Și nu doar că Scholz era extrem de
prudent, dar știm bine și cu o anumită reverență față de ceea
ce în istoriografia germană și imaginarul politic german însemnau
consecințele celui de-al Doilea Război Mondial în spațiul
românesc. El voia să evite sub orice formă nu doar o stare de
conflict cu Rusia, dar și încălcarea acelor drepturi morale
câștigate de Rusia prin sacrificiile imense, cu cifre, mă rog,
discutate, ale Uniunii Sovietice în Aal Doilea Război Mondial. Și
atunci acest pachet, care era și personal și ideologic, și într-o
perioadă în care Germania tocmai descoperea că are criză
structurală în economie și va trebui să reformeze mai mult decât
își închipuiau, au contribuit la acea atitudine destul de prudentă
sau la imobilismul care contrasta formidabil cu conceptul de
Zeitenwende (n.r. – punct istoric de răscruce) pe care îl promova
tocmai Olaf Scholz și care a fost atât de dezamăgitor când nu a
căpătat substanță.
Un pas mic pentu Germania
Aminteați
faptul că Germania e prezentă în Baltica, eu aș puncta că la
Berlin au fost multe discuții cu privire la faptul că Germania nu
își permite economic să țină trupe în alte țări, că sunt
cheltuieli mari, iar dezbaterea a fost continuă. Ce determină
această poziție a Germaniei?
Dar
pe acest fond pe care tocmai l-am descris, practic, Germania s-a
angajat în zona Baltică chiar pentru că din punct de vedere
logistic este facilitat tranzitul printr-o Polonie care înțelege că
legătura între Germania și spațiul Baltic nu se poate face pentru
propria ei securitate decât cu contribuția ei și este la o
distanță convenabilă. Chiar dacă a ridicat, știm bine, probleme
politice prin intervențiile constante anti-război și, de fapt,
foarte proruse ale Alternativei pentru Germania (AfD) și Alice
Weidel și Gerhard Schröder, politicieni care nu sunt în favoarea
unor relații înăsprite între Berlin și Moscova, uitând că
această înăsprire nu depinde doar de Berlin, ci depinde de
Moscova, până la urmă, în ton și manifestare. Dar faptul că au
făcut totuși acest pas este deja nou și este un plus, Germania
ieșind din acele faimoase misiuni umanitare care erau singurele
permise de interpretările constituționale anterioare. Și de data
aceasta, mă rog, ținând să-și asume un rol de leadership mai
pregnant în Europa, au făcut pasul de a trece peste prudență și
a asuma. E un pas mic, e adevărat, dar într-un context baltic în
care securitatea este destul de bine de altfel asigurată și de
suedezi cu forțele lor militare și capacitatea lor de producție
militar-industrială, și de finlandezi care au o pregătire
specifică. Deci au pe cine să se bazeze în cazul în care ar
exista, de pildă, probleme în susținerea unei linii mai dure
împotriva Moscovei.
Am
putea totuși să vedem într-un viitor nu foarte îndepărtat și o
prezență militară germană aici în România?
Dacă
vom vedea trupe germane în România, sună interesant dacă ne
gândim un pic în retrospectivă istorică… Pentru că permanent
când vorbim de așa ceva simțim că se trezește o vibrație din
istorie care pe unii îi neliniștește. S-ar putea, fără îndoială,
în măsura în care relațiile noastre bilaterale merg în această
direcție, dar și în măsura în care probabil vom putea lucra
într-un triunghi împreună cu francezii, care s-ar putea să
contribuie la a-i convinge pe germani să trimită un detașament sau
probabil câteva sute de soldați în România, pentru a face parte
din această forță multinațională. Nu cred că Germania ar
închide capitolul România, dar cred că din punct de vedere al
parteneriatului pe care îl au cu Franța, înțeleg să respecte un
acord bilateral tacit de distribuție a zonelor de influență sau a
prerogativelor pe care și le atribuie în Uniunea Europeană și
atunci să se înscrie cu soldații sub această umbrelă franceză
care deja funcționează la noi și este deschisă din 2022. Vom
vedea până când, că acolo e o altă mare întrebare în care
ecuația poate fi schimbată de alegerile din 2027 din Franța.
Germanii preferă Ungaria și Polonia
Pe
de altă parte, spuneați la început că relațiile româno-germane
sunt în primul rând economice, dar aș puncta aici faptul că
investițiile germane în România sunt mult mai modeste decât în
Ungaria, Polonia sau Cehia. De unde aceste rezerve ale Berlinului
față de România?
În
ceea ce privește investițiile, proximitatea geografică a făcut ca
spațiul ceh în primul rând, apoi polonez și apoi cel maghiar să
fie zonele — și Croația printre altele — să fie zone de
predilecție ale investițiilor germane pe care noi le știm foarte
bine. Și mă gândesc aici la industria auto și la cea chimică,
dar și în alte ramuri industriale. Acum, România avea pe de altă
parte și o altă reputație în termeni de respectarea statului de
drept, predictibilitatea legislației, fiscalitate, a politicilor
publice în economie și știm bine că modul în care guvernele
noastre au improvizat cu mare creativitate politicile economice în
ultimii aproape 10 ani nu puteau să asigure realmente o
credibilitate economică serioasă. Lăsând deoparte evident
chestiunea mai veche a infrastructurii din România care, prin
absența ei, a îndepărtat companii auto care aveau nevoie tocmai de
autostrăzi pentru a scoate din țară automobilele odată terminate.
Îmi aduc aminte, în 2008, Mercedes-Benz (Daimler) căuta investiții
pe zona central-est europeană și au ales Ungaria nu doar din cauza
proximității geografice, dar și din faptul că transportul fluvial
al automobilelor produse în amonte către Germania era mult mai
ieftin decât transportul dintr-o Românie care nu avea suficientă
resursă sau infrastructură pentru transport.
Ce
aspecte pozitive ar exista totuși în ce privește această relație
bilaterală?
Fundamental
știm bine că noi avem o cameră de comerț și industrie germană,
iar recomandările lor sunt întotdeauna legate de o economie mai
puțin controlată de o serie de interese politice, mai transparentă,
mai puțin coruptă. Sunt multe de îmbunătățit pentru a face din
piața românească o piață atractivă. Sigură este, în sensul în
care suntem parte a Uniunii Europene, drepturile UE se aplică și
deocamdată România nu are această dorință de a intra în
conflict cu partenerii europeni blocând investiții sau forțând
anumite politici. Cancelarul Merz declarase că investițiile în
România sunt sigure, ceea ce e un început bun. Dar între o piață
sigură și una atractivă — și nu doar pentru germani, dar să
atragă investiții britanice care sunt foarte limitate în România,
cele americane care sunt foarte limitate din aceleași motive — mai
este cale lungă. Și investiții franceze ar fi la fel de bune. Și
modul în care unii se comportă în acest moment în guvernare nu e
neapărat un plus în credibilizarea României în acest segment.