Constantin Frăţilă (65 de ani) este un nume cunoscut în lumea arbitrajului din România, din perioada 1995-2001. Constănţeanul s-a lansat în afaceri pe bursă şi a ajuns să aibă acum o avere de 80 de milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Omul de afaceri a făcut avere din piaţa de capital, dar şi cu afacerile legate de turism. Ultima sa achiziţie a fost complexul “Siret”, din staţiunea Saturn, pentru 3.5 milioane de euro.

Constantin Frăţilă a câştigat 80 de milioane de euro cu ajutorul bursei

Frăţilă a dezvăluit că o mare parte din averea sa vine de pe bursă, acolo unde doreşte să listeze şi Farul lui Gică Hagi.

“Am avut marea intuiție de a intra pe bursă în anii 2000, chiar cu foarte puțini bani, dar rulați în diferite plasamente. Nu pot spune neapărat că am fost deștept, dar bursa românească, fiind emergentă, aproape că n-ai cum să greșești investind, cu condiția să-ți pui ouăle în mai multe coșuri: energie, pharma, food și așa mai departe.

Atunci când, în 2000, am cumpărat 40% din COMCM, trustul de construcții al Constanței, unde SIF Transilvania era inițial acționar majoritar. Între timp, controlez undeva în jur de 98 la sută din companie, care e, practic, aproape integral proprietatea mea privată. Cam așa m-am decis să mă axez pe SIF-uri, capitol la care am devenit unul dintre cei mai mari investitori. Au existat societăți la care am câștigat și de peste 85 de ori suma investită. Aici poți spune, da, ok!, ai făcut banii ușor. Dar am trăit și situații în sens opus.