După cinci luni de introspecție și reevaluări, pe 3 februarie 2026, Uranus, planeta schimbărilor imprevizibile, își reia mersul direct. Aflat în semnul de pământ al Taurului, Uranus revine să pună în mișcare mecanisme care păreau blocate din toamna anului trecut. Dacă în perioada retrogradă s-a simțit o tensiune interioară sau nevoia de a regândi fundamentele siguranței, acum energia se mută spre exterior, cerând acțiune și curaj.

Pe 26 aprilie 2026, Uranus va părăsi zodia Taur pentru a intra în Gemeni, încheind un capitol de șapte ani în care ne-a forțat să ne schimbăm radical relația cu banii, posesiunile materiale și valorile personale.

Din acest motiv, perioada care începe acum reprezintă ultima etapă pentru a integra lecțiile de independență și pentru a implementa acele schimbări pe care le-am tot amânat.

Uranus direct aduce un suflu de prospețime, iar acolo unde înainte vedeam doar obstacole sau dileme fără rezolvare, acum încep să apară idei și soluții neconvenționale. Este o energie care nu suportă stagnarea, pentru că ne îndeamnă să ne rupem de tiparele vechi și să avem încredere în instinctul nostru.

Fie că este vorba despre o schimbare în carieră, o nouă abordare a finanțelor sau o nevoie acută de autonomie în viața personală, influența lui Uranus ne oferă elanul necesar pentru a face saltul spre viitor.

Ce impact are revenirea lui Uranus la mișcarea directă în Taur pentru fiecare zodieBerbec / Ascendent în Berbec

Nativilor Berbec, Uranus direct le aduce în atenție bugetul, lucrurile în care cred și respectul față de propria persoană. Cei care au tot amânat o decizie despre bani vor simți acum nevoia să acționeze. De asemenea, este un moment bun să își valorifice abilitățile pentru a câștiga o libertate financiară mai mare.

Taur / Ascendent în Taur

Uranus revine la mișcarea directă prin zodia lor, iar Taurii vor simți că lucrurile încep să se miște. Senzația de stagnare dispare și este înlocuită cu dorința de a face schimbări majore. Taurii vor simți că este momentul să renunțe la vechile reguli și să o ia pe un drum în care să arate cine sunt în prezent.

Gemeni / Ascendent în Gemeni

Revenirea lui Uranus la mișcarea directă în Taur îi ajută pe Gemeni să scape de trăirile și emoțiile din trecut. Gemenii pot înțelege brusc ce frici îi împiedicau să meargă mai departe și reușesc să se elibereze de ele. Urmează o perioadă foarte bună pentru a face pace cu ce a fost și pentru a-și găsi liniștea în suflet.

Rac / Ascendent în Rac

Cu Uranus direct, nativii Rac au parte de deblocarea proiectelor și relațiilor cu prietenii, care pot deveni mult mai active. Nativii se pot trezi cu propuneri noi de colaborare sau pot fi invitați să facă parte din grupuri cu care se înțeleg la nivel de idei și valori.

Leu / Ascendent în Leu

Parcursul profesional al nativilor Leu capătă o forță nouă odată ce Uranus revine la mersul direct. Dacă Leii au avut impresia până acum că bat pasul pe loc sau că nu mai au unde să avanseze la serviciu, în perioada următoare se pot ivi ocazii neașteptate și nu exclud varianta în care să își deschidă propria afacere.

Fecioară / Ascendent în Fecioară

Imediat ce Uranus își reia mersul direct, orizonturile de viitor ale nativilor Fecioară încep să se deschidă tot mai mult. Nativii vor simți o dorință puternică de a învăța lucruri noi sau de a se înscrie la cursuri care să îi ajute în dezvoltare. De asemenea, pot apărea planuri neașteptate pentru călătorii, care au puterea de a le schimba complet felul în care privesc viața. Ideile vechi și fixe sunt abandonate acum cu ușurință, lăsând loc unor experiențe noi.

Balanță / Ascendent în Balanță

Mișcarea directă a lui Uranus în Taur pune reflectorul pe banii pe care nativii Balanță îi au de împărțit cu alții, pe investițiile sau conexiunile profunde. Odată cu această schimbare de ritm, pot apărea noutăți de pe o zi pe alta în felul în care Balanțele se ocupă de banii care nu sunt doar ai lor sau în modul în care aleg să aibă încredere în cei de lângă ei.

Scorpion / Ascendent în Scorpion

Imediat ce Uranus revine direct, pentru nativii Scorpion relațiile cu cei din jur și legăturile cu partenerii din sfera profesională devin locul unde se simt cele mai mari transformări. Posibil să urmeze o perioadă cu decizii importante în cuplu sau parteneriate și vor căuta o cale de mijloc prin care să aibă libertate, dar să rămână și atenți la nevoile partenerului.

Săgetător / Ascedent în Săgetător

Obiceiurile de zi cu zi și atmosfera de la locul de muncă trec prin schimbări mari odată ce Uranus își reia mișcarea directă prin zodia Taur. Nativii Săgetător vor descoperi moduri ingenioase prin care să își împartă timpul mai bine și efortul depus, reușind astfel să își ducă la bun sfârșit sarcinile. De asemenea, au șansa să introducă metode de lucru mai eficiente și moderne.

Capricorn / Ascendent în Capricorn

Tot ce ține de pasiunile lor, de micile bucurii ale vieții, de relația cu copiii și de capitolul iubirii prinde o viață nouă odată cu revenirea lui Uranus la mișcarea directă. Pentru Capricorni pot apărea noutăți la care nu se așteptau deloc în viața amoroasă sau se poate întâmpla să descopere o pasiune, care, în timp, să le aducă și câștiguri bănești. Este un moment excelent să-și exprime sentimentele și să se lase purtați de lucrurile care îi fac să se simtă plini de entuziasm.

Vărsător / Ascendent în Vărsător

Pentru nativii Vărsător revenirea la mișcarea directă a lui Uranus aduce mult mai multă lumină în tot ce înseamnă viața de familie, atmosfera din casă, proprietățile pe care le dețin și legătura cu părinții. Vărsătorii vor simți un val de energie pentru a-și aranja locuința exact așa cum le place, transformând-o într-un loc care să le oglindească personalitatea. De asemenea, pot porni discuții care să împrospăteze relațiile cu rudele apropiate.

Pești / Ascendent în Pești

Odată ce Uranus revine la mișcarea directă, mintea nativilor Pești devine mult mai ageră, iar aceștia reușesc să se exprime cu o ușurință mai mare. Peștii pot primi noutăți sau informații de ultim moment care să îi ajute să înțeleagă o situație dintr-o perspectivă cu totul nouă, găsind soluții neașteptate la probleme care îi frământau de multă vreme. De asemenea, începe o etapă excelentă în care pot deprinde abilități noi sau pot schimba în bine modul în care aleg să discute și să se poarte cu oamenii din jurul lor.