Vor interveni SUA în Iran? În mulțimea de necunoscute, un lucru este cert: au fost create premisele pentru ca axa Teheran – Moscova – Beijing – Phenian să se clatine, scrie Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Într-un articol de opinie publicat astăzi de HotNews, Radu Carp ridică două întrebări: Va reuși SUA să speculeze în favoarea sa această oportunitate? Va reuși UE să iasă din pasivitate și să lucreze în direcția în care ar vrea să meargă și Donald Trump?
Întrebarea momentului este dacă și când SUA vor ataca Iranul și ce consecințe vor exista. Dificil de dat un răspuns, în condițiile în care forțele armate ale SUA iau poziții în jurul Iranului. Intenția SUA este de a slăbi regimul ayatollahului de la Teheran. Este foarte posibil ca, în eventualitatea unei intervenții SUA, regimul să aibă serios de suferit, dar să rămână pânâ la urmă la putere.
Două argumente în sprijinul unei intervenții în forță a SUA
În orice caz, în 2 februarie a apărut informația că președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, ar dori negocieri cu SUA pe marginea programului nuclear iranian, prin discuții directe între ministrul de Externe iranian, Abbas Aragchi și trimisul special SUA, Steve Witkoff. De notat că agenția de știri Tasnim a oferit această informație, preluată apoi de o altă agenție de știri, Fars News, care a eliminat-o foarte rapid, semn al unor tensiuni la vârf la Teheran despre cum ar trebui să evolueze relația cu SUA.
Pentru a înțelege mai bine situația, este important de clarificat ce anume dorește Donald Trump.
După reprimarea violentă a manifestanților în Iran la începutul lunii ianuarie, SUA a renunțat în ultimul moment să intervină militar. O va face în prezent, este mai mare motivația decât era în urmă cu trei săptămâni?
Donald Trump are nevoie de un eveniment care să eclipseze episodul ICE – Minnerapolis. O intervenție de succes în Iran ar însemna un atu în vederea întâlnirii cu Xi Jinping, programată în luna aprilie. Acestea ar fi două argumente în sprijinul unei intervenții în forță a SUA.
„O schimbare în profunzime la Teheran ar crea mari probleme în plan regional, cu repercusiuni și asupra SUA”
Este schimbarea de regim la Teheran un scop important, clar definit pentru Donald Trump? Greu de estimat. Pe de o parte, logica acțiunilor sale în cazul Venezuela arată mai degrabă orientarea în direcția schimbării conducătorilor și mai puțin în direcția unei dorințe de a demara democratizarea. Ţinta lui Trump este Khamenei. Ce se va întâmpla după înlăturarea sa de la putere nu mai este atât de important.
De altfel, o schimbare în profunzime la Teheran ar crea mari probleme în plan regional, cu repercusiuni și asupra SUA. Un Iran înscris în calea spre democratizare ar fi în favoarea unor relații mai bune cu Israel, țară care este direct interesată de o schimbare de regim la Teheran. Un Iran pro-Israel ar ostiliza îndeodebi Turcia și Arabia Saudită, la rândul lor interesate de o schimbare de regim la Teheran.
Nu este clar cum va interacționa un Iran post-Khamenei în relația cu Pakistan. În mod tradițional, Iran întreține relații bune cu India, adversar al Pakistanului. Pakistan a acționat și împotriva rebelilor Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran. În cazul unui Iran post-Khamenei, Israel ar putea media între Iran și Pakistan, dat fiind faptul că Pakistan a fost de acord cu inițiativa Consiliul Păcii a lui Donald Trump și va trimite, cel mai probabil, trupe militare pentru menținerea păcii în Gaza.
În eventualitatea unei schimbări de regim la Teheran, India va juca un rol cheie, având, așa cum am menționat, relații foarte bune cu Iran dar și, mai nou, cu Uniunea Europeană.
„Este de neînțeles de ce Bruxelles nu lucrează la o alianță cu Washington”
UE ar fi putut să se poziționeze mai bine în cazul unei schimbări de regim la Teheran, dar nu a sesizat oportunitatea. În condițiile în care o schimbare de regim la Teheran ar slăbi, prin ricoșeu, poziția Federației Ruse și a R.P. Chineze în regiune, este de neînțeles de ce Bruxelles nu lucrează la o alianță cu Washington pentru a vedea cum ar putea UE și SUA să ia locul celorlalți actori globali interesați de soarta Iranuluii.
În privința schimbării de regim, SUA ar prefera o abordare mai puțin radicală, prin venirea la putere a eșalonului doi. Strategia a avut succes în Japonia după 1945 și pare a fi aplicată în prezent în cazul Venezuela. Situația din Iran este mai interesantă, întrucât elita iraniană are contacte nu doar cu SUA, dar și cu Israel, care este direct interesat referitor la cum va decurge o tranziție de putere la Teheran.
„Un argument solid pentru SUA ca să nu înceapă operațiunea de schimbare de regim la Teheran”
O alianță regională Iran – Israel ar însemna o reconfigurare radicală a regiunii, în detrimentul mai ales al Turciei. Este treu de calculat impactul unei asemenea relații, întrucât Iran are pe teritoriul său o importantă minoritate kurdă, dar care nu reușește să se sincronizeze cu kurzii din Turcia, Siria sau Irak.
Poziția R.P. Chineze în cazul Iranului este pe departe cea mai interesant de urmărit. R.P. Chineză a învățat lecția Venezuelei: nu este indicat să fi întotdeauna de o singură parte, a persoanei de la putere. Mult mai indicat este să te situezi simultan de partea ambelor tabere, așa cum procedează regimul de la Beijing în cazul Myanmar de mai multă vreme.
În cazul Iranului, R.P. Chineză pare a privilegia atitudinea tip Myanmar. R.P. Chineză are o relație foarte bună cu actualul regim de la Teheran și a ajutat acest regim împotriva protestatarilor, prin bruiajul conexiunilor Stalink, dar pare a-și fi schimbat atitudinea după epurarea recentă a liderillor Armatei.
Un Iran post-ayatollah ar milita cu siguranță în favoarea diminuării exporturilor de gaz către R.P. Chineză. Aceasta ar determina R.P. Chineză să aibă o relație și mai strânsă cu Federația Rusă, prin solicitarea creșterii cantităților de petrol solicitate. Evident, interesul SUA nu este să întărească alianța Federația Rusă -RP Chineză. Acesta ar putea fi un argument solid pentru SUA ca să nu înceapă operațiunea de schimbare de regim la Teheran.
Un lucru cert
În toată această mulțime de necunoscute, un lucru este cert: au fost create premisele pentru ca axa Teheran – Moscova – Beijing – Phenian să se clatine. Va reuși SUA să speculeze în favoarea sa această oportunitate? Va reuși UE să iasă din pasivitate și să lucreze în direcția în care ar vrea să meargă și Donald Trump?
În orice caz, trebuie remarcat un aspect. La Beijing a avut loc recent o epurare masivă a Armatei la vârf. Se crede că au fost epurați, prin implicarea directă a SUA, tocmai aceia care ar fi dorit o implicare mai mare în sprijinul Iranului. Dacă ar fi într-adevăr așa, ar însemna că Beijingul consideră Iranul ca fiind deja în categoria de victimă colaterală și nu va interveni.
Aceasta înseamnă că toate riscurile unei acțiuni militare care să decapiteze conducerea teocratică a Iranului pot fi asumate, deoarece beneficiile sunt mai mari, iar în regiune nimeni nu ar fi în ajutorul Iranului.
SUA va pune în balanță toate aceste riscuri și beneficii și va lua o decizie. Nu știm pe moment care va fi aceasta, dar pe masa decidenților vor sta cu siguranță aceleași argumente enumerate mai sus.
Articolul de opinie a fost publicat inițial pe platforma Contributors.ro.