La meciul cu Cremonese, din galeria fanilor lui Inter a fost aruncată o petardă în teren. Autoritățile l-au identificat imediat pe făptaș și a fost arestat.

Ultrasul „nerazzurrilor” care a fost la un pas să îl lase cu sechele pe viață pe portarul lui Cremonese a fost arestat. Este vorba de un puști de doar 19 ani care a aruncat o petardă în apropiere de Emil Audero, duminică seară. În doar 48 de ore, făptașul a fost identificat și arestat conform legislației privind violența în sport.

Gestul stupid făcut de un ultras al Interului în va costa scump pe el și pe echipa favorită

Un incident cum rar se mai vede pe stadioanele moderne a avut loc în timpul partidei dintre Cremonese și Inter. În minutul 50, meciul a fost întrerupt după ce o petardă a ajuns pe gazon și a explodat chiar lângă Audero. Portarul lui Cremonese a avut nevoie de îngrijiri medicale. Auzul i-a fost afectat pe moment, iar pe picior s-a ales cu o arsură în urma exploziei.





Cristi Chivu a mers în apropiere de galerie să calmeze fanii ca să nu recurgă în continuare la astfel de gesturi stupide, care i-ar fi putut pune viața în pericol unui jucător advers.

Făptașul a fost arestat, iar Poliția a confirmat că e un tânăr de 19 ani care face parte din galeria ultrașilor lui Inter. Au fost de mare ajutor imaginile de pe camerele de supraveghere instalate pe stadion.

Presa italiană anunța că fanul care a aruncat petarda a fost identificat. În timpul acțiunilor sale, și-a pierdut și trei degete de la o mână, fiind transportat la spital. Totuși, după analizarea imaginilor s-a demonstrat că nu este vorba de aceeași persoană.

„Operațiunea, desfășurată de Poliția de Stat din cadrul Chesturii din Cremona, s-a încheiat „în termen de 48 de ore de la faptă”, așa cum prevede legislația privind combaterea violenței în sport.

Determinantă a fost analiza coroborată a imaginilor de pe sistemele de supraveghere ale stadionului cu cele realizate de Poliția Științifică, analiză care a permis identificarea cu certitudine absolută a autorului aruncării petardei care l-a lovit pe Audero chiar la începutul reprizei secunde a confruntării dintre grigiorossi și nerazzurri.

Prin urmare, nu este vorba despre bărbatul spitalizat căruia i-a explodat o petardă în mână, ci despre un suporter care ar aparține grupului „Viking”. De asemenea, investigațiile Digos din Cremona continuă: obiectivul este identificarea responsabililor și pentru alte aruncări de petarde și fumigene efectuate cu puțin timp înainte de startul meciului.”, notează Gazzetta.

Faptele incontrolabile ale fanilor lui Inter vor avea repercursiuni asupra clubului. Federația Italiană i-a amendat cu 50.000 de euro, iar peluza de pe San Siro va fi închisă la următoarele partide.