Neclaritățile, semnalate de politologul Cristian Preda
Cristian Preda, politolog și fost membru în Parlamentul European din partea PDL (Partidul Democrat Liberal), a scris miercuri, 4 februarie, o postare pe Facebook în care arată că Hubert Thuma, vicepreședinte PNL și unul dintre cei mai mari contestari din partid ai lui Ilie Bolojan, are „diplomă de studii postuniversitare, dar fără una de licență”.
„Ieri seară, la Digi24, până să înceapă emisiunea, i-am întrebat pe cei doi jurnaliști și pe ceilalți doi invitați, ce meserie are Hubert Thuma. Cineva a zis că e inginer, altcineva – că ar fi jurist. Dar ce a studiat?, am întrebat. Mister!
După emisiune, am căutat un CV. Am găsit unul singur, pe site-ul Camerei Deputaților, din vremea când Thuma era deputat USL. În CV scrie că a studiat în Austria. Dar e ceva foarte straniu. După bacalaureatul obținut în 1994, Thuma afirmă că ar fi obținut, în anul următor, o diplomă de studii postuniversitare, în relații internaționale. După care, între 1995 și 1998, ar fi făcut studii universitare de economie, fără să fi obținut vreo diplomă.
În urmă cu vreo șase ani, mă miram că dr. Ciucă făcuse un master după ce își luase celebrul doctorat. Acum am descoperit că există un penelist și mai special, cu diplomă de studii postuniversitare, dar fără una de licență. Se pare că vremea în care activiștii PCR obțineau licența și, abia mai târziu, bacalaureatul nu e chiar apusă”, se arată în postarea lui Cristian Preda.
Ce arată CV-ul lui Hubert Thuma
Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților în perioada în care Hubert Thuma era deputat USL, vicepreședintele PNL are o diplomă de Bacalaureat, obținută după studiile Gimnaziului Federal Real din Viena, între 1990-1994, astfel absolvind liceul la vârsta de 20 de ani.
Un an mai târziu, acesta a obținut o diplomă de absolvire în relații internaționale – comerț exterior, a unor cursuri post universitare, în urma unei derogări speciale ale ministerului de resort. Între anii 1995 și 1998, Hubert Thuma a urmat apoi cursurile universității de studii economice din Viena.
La doi ani după finalizarea studiilor universitare, acesta este angajat ca director de vânzări regional pentru Polonia și Cehia în cadrul companiei RHI AG. Ocupă apoi numai funcții de director regional sau general până la data la care a fost publicat CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaților, în diverse companii: Arthur Hunt GmbH și Valbert Vienna, cu sediul în Austria, respectiv Litra Internațional SRL.
Condamnat definitiv în 2014
Hubert Thuma este președintele CJ Ilfov și vicepreședinte al PNL și un puternic contestatar al premierului și președintelui PNL, Ilie Bolojan. Marți, 3 februarie, acesta a transmis într-un mesaj pe Facebook, că este necesară „o analiză serioasă din care să reiasă clar unde trebuie să facem schimbări”. Este al treilea mesaj al lui Thuma din 2026 la adresa lui Bolojan, șeful partidului din care face parte.
Acesta a fost condamnat definitiv în 2014 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. Într-o declarație oferită HotNews.ro după ce a fost ales președinte CJ Ilfov, în 2017, Thuma menționa că perioada de încercare a sentinței, de doi ani, a încetat și astfel a respectat criteriile de integritate ale partidului.
„Condamnă pe inculpatul THUMA HUBERT-PETRU-ȘTEFAN, la data faptelor vicepreședinte al unui partid politic – filiala Ilfov, în prezent deputat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat oficial DNA emis la acea vreme.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
