Directorul general al Grup Feroviar Român Cristian Rădulescu a fost plasat de DNA sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.

ACTUALIZARE 13.15: Reprezentanții Grampet a transmis că vor coopera deplin cu autoritățile în ancheta care îl vizează pe Rădulescu Cristian.

„GRAMPET Group transmite că își menține întreaga disponibilitate de a coopera în mod deplin, transparent și proactiv cu autoritățile competente în legătură cu situația procedurală care îl vizează pe dl. Rădulescu Cristian, director general al Grup Feroviar Român. Compania confirmă că a luat act de perchezițiile efectuate de Direcția Națională Anticorupție în data de 3 februarie 2026 și subliniază deschiderea totală de a sprijini clarificarea rapidă a tuturor aspectelor solicitate de instituțiile abilitate,” au transmis reprezentanții Grampet.

„GRAMPET Group precizează că situația în cauză nu afectează activitatea operațională, stabilitatea companiei sau capacitatea entităților din grup de a-și îndeplini obligațiile contractuale. Toate operațiunile la nivelul GRAMPET Group se desfășoară normal, în condiții de continuitate, predictibilitate și stabilitate,” se arată în comunicat.

ACTUALIZARE: DNA a transmis miercuri un comunicat de presă referitor la acest caz.

„În cursul anului 2025, una dintre societăţile pe acţiuni din grupul de firme în care este director şi inculpatul R.C. a intrat în procedura de concordat preventiv, motiv pentru care în dosarul deschis pe rolul instanţei a fost desemnată de către Curtea de Apel Bucureşti o societate de practicieni în insolvenţă care să asigure supravegherea activităţii debitorului, analizarea situaţiei economico-financiare, întocmirea şi monitorizarea planului de redresare, precum şi relaţia procedurală cu creditorii şi instanţa, în vederea implementării măsurilor necesare pentru restructurarea obligaţiilor şi evitarea stării de insolvenţă. Astfel, în perioada iunie 2025 – ianuarie 2026, inculpatul R.C., în calitate de director general al unei societăţi din cadrul grupului de firme, i-ar fi promis practicianului în insolvenţă desemnat să supravegheze concordatul preventiv al societăţii (martor în cauză) foloase necuvenite constând în suma de 500.000 de euro, precum şi suplimentarea onorariului profesional, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de o altă societate din acelaşi grup”, informează DNA.

Promisiunile ar fi fost formulate în legătură directă cu atribuţiile exercitate de practician, în calitate de administrator concordatar, scopul urmărit fiind urgentarea dobândirii de către grupul de firme a unui imobil situat în municipiul Bucureşti, inclus în activul societăţii aflate în concordat.

„În acest context, inculpatul R.C. ar fi urmărit ca administratorul concordatar să îşi îndeplinească în mod defectuos obligaţiile sale profesionale, în special în ceea ce priveşte întocmirea planului de restructurare, susţinerea apărării în faţa judecătorului-sindic, declararea şi motivarea apelului împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, precum şi derularea procedurilor de executare silită asupra bunurilor societăţii”, explică DNA.

Cristian Rădulescu are la dispoziţie trei zile pentru a depune cauţiunea de 500.000 de lei.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Conform surselor citate de Agerpres, cauţiunea a fost stabilită la 500.000 de lei.

DNA a efectuat marţi percheziţii la Cristian Rădulescu şi Grupul Grampet din care face parte firma Grup Feroviar Român.

Cristian Rădulescu este acuzat că i-a dat 500.000 de euro mită unui practician în insolvenţă pentru obţinerea unui imobil situat pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală.

Imobilul respectiv aparţine unei societăţi aflate în procedura de concordat preventiv din Grupul Grampet.

Grupul Grampet este cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa Centrală şi de Sud-Est, fiind deţinut de afaceristul Gruia Stoica.

Editor : A.P.