Articol de Alexandru Barbu – Publicat miercuri, 04 februarie 2026, 12:49 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2026 13:19

Nou-promovata Metaloglobus este în continuare ultima clasată a Superligii, cu numai 11 puncte adunate în 24 de etape: două victorii, 5 remize, 17 eșecuri, golaveraj 21:53.

O normalitate, dacă ne raportăm la posibilitățile financiare ale echipei care își dispută meciurile de pe teren propriu la Clinceni.

Invitat astăzi la GSP Live, Mircea Bornescu, fost portar de Liga 1, a dezvăluit salariul maxim de la Metaloglobus.

VIDEO | Mircea Bornescu, despre ce își permite „lanterna” Metaloglobus: „În condițiile astea, e de apreciat”

„Mi-aș dori mult să câștige diseară Metaloglobus, am mulți prieteni acolo.

Salariul maxim la ei este în jur de 2.000-2.500 de euro pe lună. Și-au asumat sumele acestea, jucătorii sunt plătiți la zi, nu sunt probleme cu banii. Ei atât pot plăti, atât plătesc. Din punctul meu de vedere, să reușești să promovezi în aceste condiții, să faci echipa să joace un fotbal plăcut cu salariile acestea, este de apreciat”, a declarat Bornescu, la GSP Live.

Așadar, salariile de la Metaloglobus sunt întâlnite, în general, în Liga a 2-a, chiar și în Liga a 3-a.

Urmează bătălia cu Csikszereda

Cu 6 etape rămase de disputat din sezonul regular, Metaloglobus se află la 8 puncte distanță de locurile de baraj și la 13 de pozițiile care i-ar asigura rămânerea în primul eșalon.

Echipa antrenată de Mihai Teja dispută astăzi un meci foarte important pentru subsolul clasamentului, cu Csikszereda, pe teren propriu, de la ora 16:00, liveTEXT pe GSP.ro.

Mihai Teja: „Ne lipsește un pic încrederea”

„Eu cred că echipa arată foarte bine, dar ne mai trebuie un pic ca să putem scoate capul de acolo, de jos, și să obținem 2-3 victorii, cât de cât legate, pentru a prinde încredere. Ne lipsește un pic încrederea. Fiind pe ultimul loc, joci tot timpul cu presiune, este complicat și pentru băieți”, a declarat Teja la finalul eșecului de etapa trecută, 2-4 cu CFR Cluj.

5 înfrângerila rând a suferit Metaloglobus în Superliga

De-a lungul sezonului, Metaloglobus a generat surprize ca 2-1 cu FCSB, 0-0 cu Craiova, 1-1 cu CFR.