Puține subiecte nișate, precum mineralele critice, au fost pe buzele politicienilor în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât lanțurile tehnologice ale lumii, având în centru producția de baterii, semiconductori, turbine eoliene, fibre optice, echipamente militare, depind de o listă relativ scurtă de materii prime. Iar problema nu este doar existența lor, ci procesarea și controlul exporturilor.

Practic, în sânul celor mai sensibile discuții geopolitice, care au în spate pierderi de vieți și distrugerea de la temelie a numeroase comunități ucrainene, au apărut în ultimul an discuții despre minerale rare, ca să dăm doar un exemplu. Cu mize atât de importante, Ziare.com și-a propus să treacă în revistă resursele de care dispune România și unde se poticnește adesea procesul de valorificare al acestora.

Miza globală și care sunt cei mai „temuți” jucători din ecosistemul mineralelor critice pentru tehnologiile noi

China rămâne pivotul global pentru rafinare și pentru multe segmente de procesare, iar această realitate a împins SUA și aliații să deschidă, la propriu, o nouă etapă de diplomație economică, odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, la începutul anului trecut. Au avut loc întâlniri, au fost create „cluburi” de comerț, rezerve strategice, mecanisme de stabilizare a prețurilor, toate în doar câteva luni. Chiar pe 4 februarie 2026, Reuters relata că SUA au strâns peste 50 de țări într-o discuție explicită despre reducerea dependenței de China, pe fondul unor inițiative de tip stoc strategic, care include și „Project Vault”, și al planurilor de extindere a unei alianțe comerciale pentru minerale critice.

Acesta este și climatul în care, fie că ne vine sau nu să credem, din fața televizoarelor, se poartă negocierile de pace pentru Ucraina, în care mineralele critice sunt percepute ca garanții, monedă de reconstrucție și, inevitabil, ca miză strategică post-conflict. Potrivit sursei citate mai sus, se pregătește o nouă rundă de discuții SUA–Ucraina–Rusia în Abu Dhabi, semn că Washingtonul încearcă să împingă un cadru de închidere a războiului, ținând cont de faptul că se suprapun în prezent, în SUA, mai multe presiuni economice, industriale și de securitate simultan.

În fundal, însă, piața de minerale rare este totuși fragilă, S&P Global avertizând recent că poticnirile din lanțurile de aprovizionare cu astfel de materii prime vor continua în 2026, inclusiv pe fondul restricțiilor chineze pentru materiale cu potențial „dual-use” (n.r. materii prime, tehnologii sau componente care pot fi folosite atât în scopuri civile, cât și militare).

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

România ar putea astfel fi, dacă își pune ordine în date, o țară cu capacitatea de procesare și în guvernanța mediului, fiindcă poate deveni furnizor relevant pentru UE, unde încă toate aceste discuții se poartă într-un forum fragil din punct de vedere al potențialului economic global. Iar faptul că trei proiecte românești au fost incluse pe lista proiectelor strategice ale Comisiei Europene contează enorm, în contextul în care UE începe, în sfârșit, să adopte planuri concrete de dezvoltare fără precedent în domeniul apărării și al industriei tehnologice.

Suntem în primele cinci țări europene la capitolul minerale rare, dar incapabili să transformăm potențialul în valoare adăugată

Printre cele mai accesibile minerale rare care se pot extrage din România se numără grafit, nisipuri cuarțoase, minerale de bor, fosforite, cupru, magneziu, bismut, galiu, germaniu, telur, stibiu, titan, wolfram și alte pământuri rare. În martie 2025, o analiză detaliată Europa Liberă arăta că avem resurse importante din lista europeană a mineralelor critice și strategice, însă problema este că nu sunt valorificate la potențialul real. „S-a știut tot timpul că România este o țară bogată în resurse ale subsolului, iar în privința mineralelor critice suntem probabil între primele cinci țări din Europa”, spunea la vremea respectivă cercetătorul în mineralogie Ștefan Marincea, fost director, după 2000, al Institutului Geologic Român, potrivit sursei citate.

Extracția este una din probleme la noi, dar apoi se prelungesc hibele și în ceea ce privește lipsa instalațiilor de prelucrare, exportul de concentrat, dificultatea de a atrage investitori fără date geologice actualizate și fără un cadru transparent. Am avut însă prilejul, anul trecut, de a fi incluși de Comisia Europeană pe lista țărilor cu proiecte strategice în cadrul Critical Raw Materials Act (CRMA), cu SALROM Baia de Fier (grafit), Verde Magnesium (magneziu) și Euro Sun Mining – Rovina (cupru).

Cuprul, magneziul și grafitul: mineralele care ar putea să ne pună pe harta zonelor strategice europene, dar pe care nu știm să le valorificăm

Grafitul a devenit un mineral-simbol pentru tranziția energetică, fiindcă fără grafit și fără forme procesate de grafit, inclusiv grafen, bateriile, mai ales cele pentru vehicule electrice, nu au cum să scaleze în ritmul cerut de politicile climatice și de reindustrializare. În România, principalul zăcământ menționat repetat în ultimele analize este cel din Gorj, în arealul Baia de Fier, cu perimetre precum Cătălinu și Ungurelașu. HotNews arăta anul trecut că, potrivit Ministerului Economiei, Baia de Fier este „cel mai mare sit din Europa” pentru această materie primă critică. Problema este că grafitul a fost exploatat la Baia de Fier între 1948 și 1994, apoi a urmat închiderea sitului, ca apoi, abia în 2024, să fie depuse proiecte majore pentru repornirea și procesarea resursei.

Ce-i drept, recunoașterea de către Comisie a proiectului de extracție vine și cu acces la un cadru european care promite accelerarea autorizărilor și o prioritizare politică, în condițiile în care birocrația ar putea ține pe loc procesul timp de mai mulți ani.

În ceea ce privește magneziul, acesta este relativ răspândit ca element, dar lanțul industrial, mai ales pentru metalul cu specificații utile industriei, este concentrat și fragil. La noi în țară, miza se leagă de Budureasa, din județul Bihor, acolo unde se discută despre brucit, adică hidroxid de magneziu, materie primă legată, de asemenea, de noi proiecte majore de investiții.

Strategia națională 2025–2035 subliniază existența unei resurse de magneziu „apreciabile, omologate geologic”, iar în 2024 a apărut în presa internațională un proiect de investiții americane care ar putea ajunge la scară foarte mare, cu fabrică de magneziu metalic. Și în acest caz, însă, cu toate că proiectul de la Budureasa, derulat de Verde Magnesium, cu finanțare Amerocap, este considerat strategic, Ministerul Economiei insistă pe utilitatea magneziului în industria auto, aerospațială și de apărare, dar depinde enorm de modul în care autoritățile vor colabora cu companiile private implicate în exploatare și cu liderii de la Bruxelles pentru a grăbi procesul.

Cuprul intră în rețele electrice, în turbine, în infrastructură, dar și în muniție și echipamente, iar România l-a exploatat activ în trecut, la Roșia Poieni, în Alba. Mai mult, este printre puținele minerale rare care sunt concentrate pe piața de export, dar aici hiba este că exportăm materie brută, fără topire și rafinare internă, adică doar ca parte dintr-un lanț industrial complet, fără lingouri, fără industrii conexe. Alte proiecte importante de exploatare a cuprului sunt inițiate la Rovina, în Hunedoara, grație companiei Euro Sun Mining, de asemenea menționat că proiect strategic.

Trebuie, totodată, să amintim că țara noastră dispune și de așa-numitele „pământuri rare”, ceea ce înseamnă, de fapt, că sunt greu de concentrat economic și că procesarea e dominată de doar câțiva actori în toată lumea. România are indicii și perimetre unde au fost identificate pământuri rare, dar tabloul e fragmentar și dependent de explorări vechi. Exemple relevante amintite de analiza citată mai sus sunt în vestul și nord-vestul țării, dar și Gorj (Glogova, Cleșnești), Argeș (Poienaru-Tigveni), Ditrău și Hunedoara (Grădiștea de Munte). Și în acest caz, vorbim despre studii geodezice, în niciun caz despre zone pregătite de exploatare complexă și raliată cerințelor tehnologice la zi, în contextul în care o parte din resurse se regăsesc în halde, iazuri, reziduuri, exploatări închise sau arhive geologice neactualizate. Avem telluri identificați în haldele de la Săcărâmb, germani, ca subprodus asociat unor exploatări, stronțiu în anumite zăcăminte, dar niciuna dintre acestea nu i s-a dat importanță la momentul potrivit.

Cu toate că avem toate aceste resurse, este nevoie de investiții uriașe, tehnologii care trebuie să respecte standarde de mediu, potențiale conflicte sociale în comunități cu memorie a poluării, situații cu care România s-a confruntat de mai multe ori în istoria recentă, dar și riscul real ca orice formă de exploatare să nu fie însoțită de procesare internă, adică valoare adăugată reală în exporturi. Practic, suntem o țară cu resurse care ar face invidia unor economii performante din Vest și de peste ocean, însă nu știm și nici nu suntem capabili să le exploatăm.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent