La propunerea Ministerului Agriculturii, Guvernul a aprobat în ședința de joi, 5 februarie, Hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.

Potrivit unui comunicat al MADR remis redacției AgroTV, sprijinul financiar se acordă producătorilor agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate de înghețul târziu manifestat în perioada aprilie–mai 2025, pentru plantațiile pe rod cu grad de afectare între 30% și 100%.

„Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cereri de plată pe suprafață pentru anul 2025, pentru plantațiile pomicole pe rod, în termenul limită de depunere”, se precizează în comunicatul citat.

Conform actului normativ, speciile pomicole eligibile pentru acest sprijin financiar de urgență sunt: prun, măr, păr, piersic și nectarin, cireș și vișin, cais și zarzăr, nuc, alun și migdal.

„După ce am solicitat oficial acest sprijin în Consiliul AgriFish încă din luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a confirmat importanța demersului României, alocându-ne 11,5 milioane de euro – a doua cea mai mare sumă din pachetul de urgență destinat celor șase state afectate. Prin Hotărârea de Guvern adoptată astăzi, transformăm acest demers în sprijin direct pentru pomicultori, oferind granturi de până la 2.000 euro/ha. Este datoria noastră să asigurăm fermierii că nu sunt singuri în fața capriciilor climatice și că au resursele necesare pentru a continua să producă pentru România”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, citat în comunicat.

Schema destinată fermierilor din sectorul pomicol beneficiază de un buget total de 58.538.450 de lei (echivalentul a 11.500.000 de euro), asigurat din Fondul European de Garantare Agricolă, sub formă de finanțare externă nerambursabilă, iar cuantumul sprijinului financiar este de maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 de euro/ha), acordat proporțional cu gradul de afectare.

Cererea de acordare a sprijinului se depune la centrele județene sau locale ale APIA, respectiv la centrul APIA din municipiul București, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normative, iar plățile către beneficiari se vor efectua până la data de 30 aprilie 2026, se mai arată în comunicatul MADR.