Arheologii au identificat cu certitudine locația unei metropole antice pierdute, Alexandria pe Tigru, un port major fondat în secolul al IV-lea î.Hr. care a conectat Mesopotamia cu rutele comerciale către India și Asia Centrală.
O echipă internațională de arheologi condusă de profesorul Stefan Hauser de la Universitatea din Konstanz, Germania, a confirmat recent identificarea sitului arheologic de la Jebel Khayyaber din sudul Irakului ca fiind ruinele Alexandriei pe Tigru, un oraș-port uitat construit în timpul campaniilor lui Alexandru cel Mare. Descoperirea, bazată pe tehnologii moderne de cartografiere și prospecțiune geofizică, dezvăluie o metropolă planificată cu rigurozitate care a funcționat timp de peste cinci secole ca nod central al comerțului de lungă distanță în antichitate.
O fundație strategică în Orientul Apropiat
Alexandria pe Tigru a fost fondată la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., în urma cuceririi Imperiului Persan Ahemenid de către Alexandru cel Mare. Conform relatărilor istorice, după campania sa în Valea Indusului, Alexandru plănuia să călătorească pe apă de la Susa la Babilon. În timpul acestei călătorii, cuceritorul macedonean a identificat o problemă strategică majoră: sedimentarea intensă în sudul Mesopotamiei împingea continuu linia de coastă a Golfului Persic către sud, făcând porturile existente din ce în ce mai puțin eficiente.
Soluția sa a fost îndrăzneață și vizionară. La confluența râului Tigru cu râul Karun, la aproximativ 1,8 kilometri de linia de coastă din acea perioadă, Alexandru a ordonat construirea unui nou oraș-port. „Alexandru a fondat Alexandria pe Tigru pentru a servi drept port și centru de distribuție pentru comerțul cu India”, explică profesorul Stefan Hauser pentru Arkeonews. „Într-adevăr, probabil că tot traficul de mărfuri trecea prin acest oraș.”
Un oraș uitat de istorie
După moartea lui Alexandru la vârsta de 32 de ani, orașul a continuat să existe sub nume diferite. A fost reconstruit în secolul al II-lea î.Hr. de regele seleucid Antiochos IV, iar mai târziu a devenit cunoscut sub denumirea de Charax Spasinou, după refondatorul său Hyspaosines. Orașul este menționat în surse romane și în inscripții descoperite până în Palmyra, Siria, dovadă a relevanței sale pe termen lung în rețelele comerciale antice.
Cu toate acestea, orașul a dispărut treptat din memoria colectivă după Antichitatea târzie. Locația sa exactă a rămas un mister timp de secole, în ciuda referințelor istorice. Prima indicație modernă a venit în anii 1960, când cercetătorul britanic John Hansman a identificat contururi masive de așezare și ziduri de fortificație pe fotografiile aeriene ale Royal Air Force. Totuși, instabilitatea politică și conflictele armate din zona de frontieră cu Iranul au făcut cercetările arheologice imposibile timp de decenii.
Situl de la Jebel Khayyaber a fost chiar utilizat ca bază militară în timpul războiului Iran-Irak din anii 1980, iar părți ale ruinelor au fost acoperite de instalații militare. Abia în 2014 misiunile arheologice străine au putut reveni cu precauție în sudul Irakului.
Redescoperirea prin tehnologie avansată
Cercetările sistematice au început în 2016, când arheologi britanici lucrând în apropierea cetății antice Ur au fost direcționați către Jebel Khayyaber de oficialii locali ai patrimoniului cultural. Ceea ce părea a fi o creastă joasă într-o câmpie plată s-a dovedit a fi un zid de fortificație întinzându-se pe mai mult de un kilometru, cu secțiuni care se ridică până la opt metri înălțime.
La scurt timp după aceea, profesorul Stefan Hauser, unul dintre puținii specialiști globali în arheologia elenistică a Orientului Apropiat, s-a alăturat proiectului. Datorită restricțiilor de securitate persistente – în 2017, mare parte din nordul Irakului și Siriei se afla sub controlul Statului Islamic – echipa s-a bazat inițial pe metode non-invazive de cercetare.
Cercetătorii au efectuat prospecțiuni de suprafață pe o arie de peste 500 de kilometri pătrați, documentând mii de fragmente de ceramică, cărămizi și resturi industriale. Au fost realizate mii de fotografii cu drone, care au permis construirea unui model digital detaliat al terenului. Geofizicienii au folosit magnetometre cu cesiu pentru a cartografia structurile îngropate fără a perturba situl.
Rezultatele au fost impresionante. Conform raportărilor din Ancient Origins, echipa a dezvăluit „o metropolă de dimensiuni enorme, planificată cu atenție”. Cartografierea a relevat un oraș dispus pe un sistem de grilă, cu străzi largi, blocuri rezidențiale mari, complexe de temple, ateliere cu cuptoare, canale și bazine portuare.
Anatomia unei metropole comerciale
Analizele magnetometrice au permis arheologilor să reconstituie organizarea internă a orașului fără excavații extensive. „O mare parte a orașului este dispusă sistematic”, explică Hauser într-un raport al Universității din Konstanz. „Chiar și la doi kilometri sud de zidul nordic, străzile și blocurile se aliniază perfect paralel cu acesta.”
Cercetătorii au identificat patru orientări principale ale grilei stradale, reflectând diferite faze de construcție și zone de utilizare a terenului. Cartierele rezidențiale se află aproape de clădirile religioase. Sectoarele industriale sunt grupate lângă fostele căi navigabile. O zonă închisă lipsește de rețea stradală și pare să marcheze un complex palațial sau un cartier de grădini.
Un detaliu remarcabil este dimensiunea excepțională a unor blocuri rezidențiale. „Prospecțiunile geofizice au dezvăluit unele dintre cele mai mari blocuri rezidențiale cunoscute din lumea antică”, potrivit The Archaeologist. Imaginile satellitare au revelat, de asemenea, canale la nord de oraș, legate de câmpuri agricole mari care ar fi susținut o populație substanțială.
Motorul comerțului între Occident și Orient
Contextul istoric explică importanța crucială a orașului. Între aproximativ 300 î.Hr. și 300 d.Hr., comerțul de lungă distanță s-a extins dramatic pe Oceanul Indian și pe rutele terestre către Asia Centrală. Mărfuri precum condimente, textile, pietre semiprețioase și metale se deplasau către marile orașe din Mesopotamia.
Seleucia și mai târziu Ctesiphon, ambele situate pe Tigru, au servit drept capitale imperiale și piețe de consum majore. Sursele antice oferă cifre de populație pentru Seleucia în ordinea sutelor de mii. Alexandria pe Tigru, poziționată la joncțiunea căilor maritime și transportului fluvial, oferea un punct de transfer eficient pentru acest comerț masiv.
„Situat la confluența râului Karun – care venea din Susa – și Tigru, și la doar câțiva kilometri de linia de coastă a Golfului Persic din acea vreme, a devenit balamaua indispensabilă între rutele maritime ale Oceanului Indian și rutele fluviale și terestre ale Mesopotamiei”, scrie La Brújula Verde. Profesorul Hauser subliniază că „aproape tot comerțul din India trecea prin Alexandria pe Tigru. Chiar și atunci când au fost construite porturi noi mai la sud din cauza sedimentării continue, mărfurile erau încă transbordate mai întâi prin acest oraș.”
Dominația sa comercială a fost susținută de geografie. Mărfurile puteau fi transferate fără probleme de pe navele maritime pe transport fluvial, făcând orașul indispensabil în ciuda provocărilor de mediu care continuau să remodeleze linia de coastă.
Declinul și uitarea
Paradoxal, aceleași forțe naturale care au dat Alexandriei puterea i-au pecetluit și soarta. Râurile din sudul Mesopotamiei își schimbă cursul în timp, în timp ce sedimentele împing linia de coastă a Golfului Persic tot mai la sud. Carotaje geologice și studii de peisaj indică o deplasare spre vest a Tigrului până în secolul al III-lea d.Hr.
Dovezile geologice arată că Tigrul s-a deplasat treptat spre vest, tăind orașul de drumul său navigabil. Până în secolul al III-lea d.Hr., orașul se afla departe atât de râu, cât și de Golful Persic, care se retrasese cu aproape 180 de kilometri la sud. Portul a pierdut astfel accesul direct la canalul principal, iar transportul fluvial a decăzut. Baza economică s-a slăbit, majoritatea rezidenților au plecat, iar viața urbană s-a estompat treptat.
„Fără acest acces, Alexandria pe Tigru și-a pierdut semnificația economică și politică și a fost în cele din urmă abandonată”, notează The Archaeologist. Moștenirea sa a trăit totuși mai departe – orașul modern Basra a moștenit mai târziu rolul său de port primar al regiunii.
Cercetările non-invazive au plasat deja Alexandria pe Tigru printre cele mai mari orașe cunoscute ale Orientului Apropiat elenistic și part. Când excavațiile vor deveni posibile, promit să dezvăluie detalii fascinante despre viața cotidiană într-un oraș care a stat timp de secole la intersecția civilizațiilor.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro
Prietena lui Vinicius, la ora dezvăluirilor: ”Când mi-au spus asta, am început să tremur”
