Sambata, 07 Februarie 2026, ora 18:05

2142 citiri

Un muncitor a murit după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcție. Unde s-a întâmplat

Imagine ilustrativă blocuri FOTO Pexels

Un muncitor și-a pierdut viața sâmbătă după-amiază, 7 februarie, după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcție din municipiul Constanța.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au anunțat că sâmbătă, în jurul orei 14:40, polițiștii Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul superior al unui bloc din municipiul Constanța.

”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care ar fi executat lucrări de construcții la imobilul respectiv.

La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei”, au afirmat polițiștii.

Ei continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent